duminică, 12 aprilie 2009

Mănastiri şi Edificii religioase din zona Iaşilor (România)



Manastiri si Edificii religioase din zona Iasilor (Romania) Biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi, „unul dintre cele mai interesante şi curioase edificii religioase din Europa”, cum o prezenta arhitectul francez Lecomte de Nouy. Ctitorie a domnitorului Vasile Lupu între 1637 - 1642. Este caracterizată prin bogăţia şi frumuseţ ea decoraţiei, zidurile sale fiind veritabile broderii în piatră. Însemnat centru cultural al Moldovei din sec. XVII, adăposteşte astăzi osemintele lui Dimitrie Cantemir şi ale lui Al. I. Cuza (aduse de la Ruginoasa). Mănăstirea Golia din Iaşi, ridicată între 1650 - 1660 de Vasile Lupu are faţada decorată în stilul Renaşterii târzii, ceea ce îi dă o notă aparte în arhitectura moldoveană a sec. XVII. Turnul Goliei (30 m înălţime) oferă o largă panoramă asupra oraşului şi împrejurimilor. La intrare este amenajat un mic Muzeu „Creangă” (marele prozator Ion Creangă a fost diacon al bisericii). Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, ctitorie a domnitorului Gheorghe Duca (1669 - 1672), alcătuieşte un complex arhitectonic original şi interesant (case domneşti fortificate, chiliile, biserica, sala gotică ce adăposteşte un muzeu de artă feudală). Mănăstirea Galata din Iaşi, „mama bisericilor moldoveneşti”, înălţată între 1579 - 1584 de domnitorul Petre Şchiopul. Catedrala Mitropolitana din Iaşi, o clădire monumentală construită între 1840 - 1880 în stil baroc şi neoclasic. Pictura existentă în interior a fost executată de Gheorghe Tăttărescu. Este cel mai mare lăcaş de cult ortodox din România. Biserica „Sfântu Nicolae Domnesc” din Iaşi, construită de Ştefan cel Mare în frumosul stil moldovenesc, fiind cel mai vechi monument al oraşului (1491 - 1492). Mănăstirea Dobrovăţ de la Dobrovăţ, ridicată de Ştefan cel Mare între 1503 - 1504, cu pictori din timpul lui Petru Rareş. Alte edificii religioase: Mănăstirea Bârnova de la Bârnova, ctitorie între 1622 - 1629 a domnitorului Miron Barnovschi, Biserica Aroneanu din Iaşi, ridicată în 1594 de domnul Aron Tiranul, deţine decoraţia exterioară ca una din cele mai frumoase din Iasi, Biserica Socola din Iaşi, zidită în 1555 de domnul Alexandu Lăpuşneanu, Biserica „Sfântu Sava” din Iaşi, construită cu sprijinul lui Petre Şchiopul şi refăcută în 1625, Mănăstirea Frumoasa din Iaşi, zidită între 1726 - 1733 în stil traditional, Biserica „Sfântu Gheorghe“ din Hârlău (1492), Mănăstirea Hlincea de la Hlincea (1587), Biserica Barboi din Iaşi (sec. XVI), unde a fost înmormântat scriitorul Alecu Russo.

0 comentarii:

Sfântul Ardealului - Părintele Arsenie Boca

Părintele Andrian Făgeţeanu - Mărturisitorul

Pilde / Pritchi

Pentru Numele Meu (2005)

Chudo, Minunea. Чудо (2009)

Ţarul (Царь) 2009

Viaţa Domnului Iisus Hristos

Viaţa Sf. Serghie de Radonej

Agresiunea Virtuală (Documentar)

Pr. Selafiil cel orb de la mănăstirea Noul Neamţ

Cuviosul Paisie Olaru - Părintele Binecuvântărilor

Noaptea Pătimirilor

Sfântul Munte ATHOS - Ghid de Învăţătură

Ostrov (Insula) 2007

Scrisori catre parintele Iacob (2009)

Înmormîntarea episcopului Dorimedont

Six - The Mark Unleashed (Un film despre creştinism şi cipuri)

Poceaev (2006)

Mitropolitul Bartolomeu Anania - La Profesionalii

Diavolul este politic corect

Filmul Preotul (Поп, 2010)

O singură Înviere

Quo vadis?

Îngerul Digital 2 (Documentar)

Viaţa Sf. Grigorie Palama şi a familiei sale

Capela Îngerului - Придел Ангела (Pridel Anghela) 2009

Patimile lui Hristos

  © Blogger template 'Isfahan' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP