sâmbătă, 22 aprilie 2017

„Neobișnuita călătorie a Serafimei” (cu subtitrare în română)



Un nou lungmetraj de animație pentru întreaga familie. Filmul povestește aventurile unei fetițe care și-a pierdut părinții la începutul Celui de-al Doilea Război Mondial și, ajungând într-o biserică părăsită, este ajutată de Sfântul Serafim de Sarov să descopere tainele lumii. 

Un film care merită privit, căci de o asemenea mărturisire de credință, de care dă dovadă protagonista filmului, avem nevoie fiecare dintre noi.

duminică, 15 ianuarie 2017

“Călugărul şi demonul” un nou film ortodox rusesc



Noul film al regizorului Nikolai Dostal, „Călugărul și demonul” (Monahul și demonul). 

Când omul hotărăşte să-si dedice întreaga viaţă lui Dumnezeu, trebuie să aiba în vedere că ispitele vor veni peste el ca o avalanşă pentru a-i verifica starea lăuntrică. Abia atunci poate să vadă omul cât este de pregătit să slujească în credinţă şi adevăr lui Dumnezeu. Această cale, după cum spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, este strâmtă şi nu o poate parcurge oricine. Unii se poticnesc încă de la început, alţii abia dacă ajung la mijlocul drumului, nereuşind să rămână pe cale până la capăt.

luni, 12 septembrie 2016

Pe drumurile Sfântului Munte

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Scara Sf. Ioan Scararul de la Manastirea Râșca



Scara Sf. Ioan Scararul de la Manastirea Râșca, Universul credintei, TVR

vineri, 21 august 2015

Cuviosul Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos



Documentar cu subtitrare în limba română realizat de studioul Neofit, TV Cultura 2015. 

Cuviosul Gavriil Urgebadze (1929-1995) s-a arătat a fi un vas ales încă din pruncie. Născut în Georgia sovietică și lipsit fiind de cele sfinte, atunci când micul Vasiko – acesta fiindu-i numele de alint – a aflat cele despre Hristos, și-a construit o chilie de pământ în grădina părinților, unde se străduia să trăiască ascetic. 

joi, 13 august 2015

PS Ambrozie: Şi ce să mai faci din ţara asta frumoasă? Că au vândut-o rând pe rând epigonii de care vorbea Eminescu! (...)



PS Ambrozie: Şi ce să mai faci din ţara asta frumoasă? Că au vândut-o rând pe rând epigonii de care vorbea Eminescu! (...) oameni care n-au frică de Dumnezeu şi iubire de Patrie…

sâmbătă, 1 august 2015

Omul în fața lui Dumnezeu. Sfântul Maslu şi slujba înmormântării



Filmul Mitropolitului Ilarion (Alfeev) – (07. Человек перед Богом – Елеосвящение и отпевание.) Omul în faţa lui Dumnezeu. Sfântul Maslu şi slujba înmormântării / (subtitrat în română) Documentar din ciclul „Omul în faţa lui Dumnezeu” realizat de Studioul de filme „Neofit”, TV Cultura, anul producerii 2011.

Sfântul Ardealului - Părintele Arsenie Boca

Părintele Andrian Făgeţeanu - Mărturisitorul

Pilde / Pritchi

Pentru Numele Meu (2005)

Chudo, Minunea. Чудо (2009)

Ţarul (Царь) 2009

Viaţa Domnului Iisus Hristos

Viaţa Sf. Serghie de Radonej

Agresiunea Virtuală (Documentar)

Pr. Selafiil cel orb de la mănăstirea Noul Neamţ

Cuviosul Paisie Olaru - Părintele Binecuvântărilor

Noaptea Pătimirilor

Sfântul Munte ATHOS - Ghid de Învăţătură

Ostrov (Insula) 2007

Scrisori catre parintele Iacob (2009)

Înmormîntarea episcopului Dorimedont

Six - The Mark Unleashed (Un film despre creştinism şi cipuri)

Poceaev (2006)

Mitropolitul Bartolomeu Anania - La Profesionalii

Diavolul este politic corect

Filmul Preotul (Поп, 2010)

O singură Înviere

Quo vadis?

Îngerul Digital 2 (Documentar)

Viaţa Sf. Grigorie Palama şi a familiei sale

Capela Îngerului - Придел Ангела (Pridel Anghela) 2009

Patimile lui Hristos

  © Blogger template 'Isfahan' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP