Profeţia unui sfânt despre zilele noastre

Sfântul Nil Athonitul a profeţit vremurile din urmă încă din secolul 16.

Video: Bucurii sfinte de la Manastirea Petru Voda, la marele praznic al Nasterii Domnului 2009

www.apologeticum.wordpress.com

Discuţie pe marginea profanării simbolului evreiesc la Chişinău

Invitații ediției speciale, părintele Anatolie Cibric, organizatorul manifestaţiei de protest din scuarul europei, Ilia Şaţ, reprezentantul comunităţii evreieşti şi Romeo Cemîrtan, teolog, au polemizat pe marginea profanării simbolului evreiesc.
Sursa: Jurnaltv.md

Conferinta “Maretia Ortodoxiei”, cu pr. Ioan Sismanian si Danion Vasile

Despre sfârşitul lumii şi venirea lui Antihrist

Despre sfarsitul lumii si Antihrist - emisiune B1 TV 31.10.2009 - partea I



Despre sfarsitul lumii si Antihrist - emisiune B1TV 31.10.2009 partea a II-a

Prezentatoarea emisiunii, Alina Bădic (B1Tv) i-a avut ca invitaţi pe Mihaela Dimitrescu, doctor în ştiinţe al Academiei Române şi Danion Vasile doctorand în teologie.

Film “De vorba cu Părintele Selafiil”

1/2


2/2

Parintele Teofil Paraian rostind versuri...

Parintele Teofil Paraian rostind versuri de Zorica Latcu si Traian Dorz. (fragment Interviu mai 2008)

"Am trecut de cel din urma varf ce ne desparte
Si de-abia Te vad în Vale, tara de departe,
Unde-am stat si-am atata planuri, tara de departe.
Am avut în tine doruri fara de-mplinire,
Suferinte fara numar, planuri si fericire,
Poate-atat cat nimeni altul, planuri si Fericire.
Am avut duşmani în tine, sa-mi doreasca Raul
Dar Au fost si-atatea inimi dragi sa ma iubeasca
Scumpe si duioase inimi dragi sa ma iubeasca.

O, pamantule, de îngrijire PE am trait o viata,
Azi te las, ramai in urma, tot mai mic prin ceata,
Mai in urma, mai departe, tot mai mic prin ceata.
Eu ma duc in tara scumpa Sus, mai sus de stele
Unde-i mirele si-alesul dorurilor mele
Dupa îngrijire-au planuri de o viata dorurile mele.
Fata ta indurerata nu voi mai privi-o
Lume, suferinta, lacrimi, plansule - adio!
De-azi suntem despartiti pe vesnicie - adio! "(" Am trecut ", de Traian Dorz)

Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii!

Rugaciune Arhim. TEOFIL PARAIAN

Parintele Teofil Paraian, duhovnicul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus, judetul Brasov, a trecut la cele vesnice in aceasta dimineata, joi 29 octombrie 2009, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ CU DREPŢII!

Parintele Justin Parvu - Despre erezia ecumenismului

Pr. Justin Parvu: “Ecumenismul nu e nascut din parerile bisericilor, ci din gandirea proprie a unor pastori ce nu au nimic profund crestin si religios in ei, ci doar o viata politica”

Arhiepiscopia Ramnicului

Video oferit de par. Sebastian Mihalcea.

Patristica - Sfântul Ambrozie al Mediolanului

Emisiunea Patristica - Trinitas Tv: Sfântul Ambrozie al Mediolanului, mai 2008 Invitat: Pr. Ştefan Zară

Patristica - Sf. Grigorie cel Mare

Partea 1-a


Partea 2-a


Emisiunea “Patristica” ( Trinitas Tv)
Sfântul Grigorie cel Mare, iulie 2008 Invitat: Pr. Ştefan Zară

Parintele Justin Parvu: Aiud 3.10.2009 - Parastas intru pomenirea mucenicilor din inchisori

Parintele Justin Parvu la osuarul de la Aiud(3 oct 2009)

Life of Saint Nikolai Velimirovic - Viaţa Sf. Nicolae Velimirovici

Partea 1-a


Partea 2-a


Partea 3-a


Partea 4-a


Partea 5-a


Partea 6-a


Life of Saint Nikolai Velimirovic - Viaţa Sf. Nicolae Velimirovici (cu subtitrare in romana)

Roman Catholicism is Heretical - Adevărul despre catolicism

Roman Catholicism is Heretical - Adevărul despre catolicism (În engleză)

Cuvantul Patriarhului Daniel la slujba vecerniei organizată de Biserica Greco-Catolică

19 ianuarie 2009.Cuvântul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române Preafericitul Daniel la slujba vecerniei organizată de Biserica Greco-Catolică din cadrul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Tuturor Creștinilor.

Arhiereul Ilarion Alfeev in vizita la Papa Benedict al XVI

18.09.2009

Ierusalim - Locul unde Iubirea invinge moartea

Locuri sfinte din Ierusalim

Părintele Arsenie Papacioc - despre romano-catolicism

PC Arhimandrit Arsenie Papacioc vorbeste despre romano-catolicism si vizita Papei Ioan Paul al II lea in Romania.

Cuvant la Inaltarea Sf Cruci de Inalt Preasfintitul Mitropolit Teofan

Six - The Mark Unleashed (subtitrare în română)

Un film artistic despre creştinism şi cipuri. Este o reprezentare a viitorului societăţii noastre în timpul apropiat, atunci când Antihristul va guverna lumea, şi cei ce nu vor dori să primească aceste cipuri vor fi omorâţi!
Cei care îşi vor păstra credinţa creştină până la urmă, până la sfârşit, vor fi omorâţi, însă ei vor câştiga. A mai ramas foarte puţin timp, până când va veni dictatorul mondial, şi creştinii dar şi cei din celelalte religii vor fi ucişi dacă nu vor primi semnul fiarei 666 încorporat în cip. Şi suntem la un pas de acest eveniment final al epocii în care trăim. Orşiunde putem deja observa semnul 666 cel mai bun şi evident exemplu este bar-code de pe orice produs comercial. Deasemenea 666 este ascuns şi în banda magnetică a cardurilor noastre bancare. Îar Romania a avut nefericirea să introducă începând de la 1 ianuarie 2009 paşapoarte cu date biometrice care deasemenea şi evident conţin 666. Aceste paşapoarte în curând se vor implimenta pe tot globul. Însă punctul final va culmina cu trecerea de la paşapoarte biometrice la cipuri, care se vor implanta sub piele.
Puţini sunt cei ce cred în această realitate. Ei văd în aceasta nimic altceva decât un sistem sigur de securitate şi o comoditate mai eficientă. Iar referitor despre numarul 666, aceasta pentru ei sunt doar nişte aberaţii şi superstiţii tâmpeşti.
Şi totusi cei ce vor rezista până la urmă această luptă finală, cei ce vor muri pentru Hristos, vor primi Împărăţia Cerurilor şi vor sta în dreapta Mielului.
De ce dar, nu dorim să ne trezim din somnul cel de moarte? De ce nu dorim să recunoaştem Credinţa Adevărată? De ce nu dorim să recunoaştem aceste evenimente, care au loc sş care au fost profetizate cu 2000 de ani în urmă?
Oare nu întelegeţi că v-au spălat creierii? Oare nu întelegeţi că v-au manipulat? Oare nu întelegeţi că trăiţi într-o lume falsă? Oare nu vedeţi că negrul a devenit să fie alb în faţa noastră, dar tot negru rămâne?
Vizionare cu folos!

Sfântul Munte ATHOS - Ghid de Învăţătură

Sfantul Munte ATHOS - Ghid de Invatatura : DOCUMENTAR superb. Schitul PRODROMU

Noaptea Pătimirilor

Valeriu Gafencu - Sfântul închisorilor - Noaptea pătimirilor

Flori de Pateric

Danion Vasile si Pr. Mihai-Andrei Aldea (parohia Cuviosul Daniil Sihastrul, Bucuresti) la emisiunea “Flori de pateric” (TV Eveniment, Sibiu) din 16.11.2008.

LAVRA PECERSKA (sau LAVRA PEŞTERILOR)

Partea 2-a

Într-o noapte oarecând, Dumnezeu i-a poruncit patriarhului Avraam să iasă afară din cortul său şi i-a spus: «Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!»
Şi noi acum îi spunem cititorului iubitor de Hristos: «Mergi la Peşteri şi numără-i pe cuvioşii de acolo, de vei putea să-i numeri». Să nu crezi că ei sunt numai atâţia, câţi sunt menţionaţi în cartea pe care acum o ţii în mână. Sunt cu mult mai mulţi. Nenumărate sunt sfintele moaşte care se odihnesc în peşterile de la Lavra! Şi dintre acestea puţine sunt acelea care aparţin părinţilor cunoscuţi şi vestiţi. Nu numai viaţa, dar nici numele celor mai mulţi părinţi care au trăit aici, nu sunt cunoscute până astăzi. Deoarece nenumăratele războaie, invaziile şi distrugerile pe care le-au cunoscut pământul rus au făcut să dispară orice dovadă istorică: cărţi, inscripţii, cataloage de nume etc.
Numai atotştiutorul Dumnezeu cunoşte numărul sfinţilor asceţi ce s-au nevoit la Lavra Peşterilor (Pecerska), de la Kiev, iar numele lor sunt scrise în cartea vieţii.(Epilog - "Patericul Lavrei pesterilor de la Kiev")

Viata Sf. Ioan Rusul (documentar video )

Teolog Marian Maricaru - predica la Schimbarea la Faţă

Nicolae Steinhardt - Arheologia regasirii - Partea 1 -

Documentar TVR "Nicolae Steinhardt - Arheologia regasirii", realizat de Vasile Alecu. Filmul contine marturii ale unor preoti, scriitori, profesori si istorici literari.

Nicolae Steinhardt - Arheologia regasirii - Partea 2

Pr. Nicolae Tanase, Cuvant de invatatura la o Nunta Ortodoxa

Parintele Iustin la Aiud citeşte Acatistul Sfinţilor Închisorilor

Comunicat al Părintelui Justin despre controversa Aiud

Urmarind articolele de pe internet aparute in ultima vreme, am aflat o serie intreaga de lucruri care nu sint deloc adevarate, si care se lanseaza in urechile poporului nostru, niste aberatii care nu-si au locul in conceptia noastra cu privire la manastirea de la Aiud.

Biserica Manastirii Aiud nu a ramas pe seama nimanui. Nimeni nu este in masura sa ne dea indicatii – cum trebuie sa fie ridicata, cum trebuie sa fie aparata, cum trebuie sa fie slujita – decit numai cei care au participat la toate durerile generatiei de la 1948 si pina in prezent. Si aceia, insa, care inca mai au capacitatea de gindire si pot sa dea un sfat; numai ei sint in masura. Iar, cit priveste chestiunea aceasta pe care am discutat-o noi acum la Aiud, n-a fost vorba sa fie lasata pe seama nici unui alt barbat vrednic sau mai putin vrednic. De altfel, nu s-a vorbit despre a ramine cineva in situatia de a dirija o opera ca aceasta a Aiudului, care, de altfel, depaseste si viata noastra spirituala, si viata morala, si viata crestin ortodoxa, pentru ca aici nu mai este vorba de niste oameni. Aici este vorba de Sfinti, de Martiri care depasesc granitele natiunii noastre. Aici este vorba de Martirii intregii crestinatati europene si ai lumii intregi. Sfintul care traieste in Rusia, sau care traieste in Iugoslavia, sau in România, este un merit al acestei natiuni, pentru ca acolo s-a nascut acest mare om de valoare. Dar asta nu inseamna ca el ramine aici; pentru ca rugaciunile pe care le face sint pentru toata lumea, si pentru unii, si pentru altii, si pentru buni, si pentru rai, si pentru tradatori, si pentru Sfinti, si pentru toate manifestarile noastre crestine.

Iar cit priveste asezarea unei biserici, desi sint atitea discutii, socotesc ca intr-adevar aceste discutii au loc, dar nu din partea celor binevoitori, ci din partea rau-voitorilor, care au fost de la inceput rai si ramin in veci in rautatea lor. Pentru ca diavolul nu se schimba, ramine in aceeasi rautate si lupta impotriva binelui. Asta, ca avem discutiile acestea intre noi si se produc aceste neintelegeri, nu este altceva decit, oarecum, opera lor distructiva. Dar noi nu ar trebui sa fim furati de aceasta inselaciune diabolica, ci ar trebui sa raminem in armonia noastra, in tendinta noastra de bine, ca lucrurile sa mearga mai departe inspre realizarea acestei mari opere de invatatura teologica si morala si ortodoxa pentru Biserica noastra.

Biserica de la Aiud nu este o biserica oarecare. Nu este o biserica de parohie; si acolo, cind vorbim despre biserica, ea trebuie sa ramina pentru viata sufleteasca a omului, a crestinului. Biserica nu este supusa curentului politic sau indemnului politic sau ajutorului politic, pentru ca Biserica este curata, nepatata inaintea lui Dumnezeu, fara prihana, si de aceea si ajutoarele care se dau aici trebuie sa fie o jertfa curata si fara impatimire si fara intentii altfel decit frumoase, pentru cinstea si ridicarea neamului nostru, a martirilor nostri si a celor ce urmeaza inca sa mai traiasca pentru aceasta gindire crestina ortodoxa.

La Aiud nu au fost, intr-adevar, numai legionari. A fost tineretul nostru, au fost generatiile noastre din 1948, 1952, pina in 1964. Caci au intrat in puscarie si unii care au fost incarcerati inainte cu citeva ore, si li s-a dat drumul imediat, intrind in decretul din Martie 1964. Ei, dar si acestia sint eroi, sint martiri, sint oameni care s-au angajat cindva; ca au venit in ceasul al noualea, in ceasul al doisprezecelea, numai iconomia lui Dumnezeu stie cum isi va lua fiecare plata dupa ostenelile lui.

De aceea, as avea un cuvint cu toata seriozitatea: Sa nu mai primiti nimic din tot ce apare cu privire la aceasta opera de structura ortodoxa, bizantina, decit numai ceea ce se publica din partea noastra cu toata seriozitatea si greutatea.

Sursa: PetruVoda.ro

Îngerul digital 2 cu subtitrare în română

Marele protopslat Lykourgos Angelopoulos în vizită la mănăstirea Petru Vodă

Lykourgos Angelopoulos s-a născut la Pirgos, Ileias, în 1941. A studiat dreptul la Universitatea din Atena şi muzica bizantină cu Simon Karas. Este Protopsalt al bisericii „Sfânta Irina” (prima catedrală din Atena) încă din 1982, unde a pus capăt sistemului greşit de predare al lui I. Sakellaridis prin reintegrarea Corurilor de muzică bizantină. Este fondatorul şi dirijorul Corului Bizantin Grec şi predă muzica bizantină la Conservatorul de Stat din Atena, Conservatoarele „F. Nakas” şi „N. Skalkotas”. Este Directorul Corului Bizantin al studenţilor din cadrul Conservatorului de Stat din Atena şi Preşedinte al Şcolilor de muzică bizantină din cadrul Arhiepiscopiilor Ileias, Rethymnis, Avlopotamou şi Fthiotidos. Deasemenea, colaborează cu Radioul National din Grecia în domeniul muzicii bizantine. Este implicat în proiecte de muzică contemporană (a interpretat numeroase lucrări ale compozitorilor M. Adamis, D. Terzakis, John Taverner, K. Sfetsas, G. Kyriakakis şi alţii) şi este membru al echipei de cercetători condusă de Marcel Peres, echipă ce studiază muzica veche din Occident şi legăturile ei cu muzica bizantină. Este Preşedintele Centrului de cercetare al muzicii contemporane din 2005, membru fondator al Fundaţiei Culturale Balcanice „Harta lui Riga”. Între 1998 şi 2007 a fost membru al Comitetului Artistic din cadrul Ministerul Naţional al Educaţiei şi Religiei, şi responsabil cu activitatea şcolilor de muzică din Grecia. A făcut imprimări în Franţa de muzică bizantină, creştină timpurie, ambroziană şi muzică veche occidentală.

Părintele Iustin Pârvu - cuvânt despre cipuri 24.06.2009. Partea I

Părintele Iustin Pârvu - cuvânt despre cipuri 24.06.2009. Partea II

Părintele Roman Braga - Părăsirea ţării (I)

Părintele Roman Braga (II)

Părintele Antim - Păcatele Desfrânării

Parintele Antim de la Manastirea Sihastria (acum la Manastirea Bistrita) despre pacatele desfranarii.

Parintele Ioan Sismanian despre convertirea sa la Ortodoxie

La conferinta "Dictatura si Martiraj" de la Cluj-Napoca, organizata de Centrul Rezistentei Anticomuniste, cu prilejul lansarii cartii "Dictatura Biometrica", Parintele Ioan Sismanian a vorbit despre convertirea sa la crestinism si puterea dragostei.

Vladimir Voronin a închinat daruri mănăstirii Curchi

Corul Protopopiatului Falciu - Doamne Iisuse Hristoase

IPS Teofan cere rugăciune şi acţiune în cazul actelor biometrice

Paraclisul Maicii Domnului

Ceremonie a Cavalerilor de Malta într-o biserică ortodoxă din Iaşi

Dupa Timisoara, acum Iasiul. Ceremonie a Cavalerilor de Malta intr-un lacas ortodox

Dupa ce in urma cu un an si jumatate semnalam savarsirea unui ceremonial al Cavalerilor de Malta in Catedrala ortodoxa din Timisoara (postare ce a animat spriritele si a adunat aproape 100 de comentarii), observ ca evenimentul nu a fost singular, o banala si nefericita intamplare, astfel de lucruri, pare-se, se petrec si prin alte locuri. Mai sus si mai jos aveti doua clipuri cu imagini de la un ceremonial savarsit intr-o biserica ortodoxa ieseana, in mai 2009!

Pentru cei care nu vad nimic periculos in “opera” cavalerilor, prezentam date privind strânsele lor legături cu francmasoneria (* informatii primite via mail)

Într-o planşă (v. dreapta sus) ce reproduce structura francmasoneriei, regăsim la nivelul Ritului de York Cavalerii de Malta şi binecunoscutul lor simbol printre gradele cele mai înalte. Mai ales, Loja Propaganda Due (P2) din Italia a avut strânse legături cu ei.

În cartea „Cavalerii întunericului”, François Hervet scrie: „în decembrie 1969 a avut loc o întâlnire secretă în biroul contelui Umberto Ortolani, ambasadorul cavalerilor de Malta în Uruguay, la care au participat mai multe capete ale lojei P2: Licio Gelli, Roberto Calvi, Michele Sidona, toţi implicaţi în omorârea Papei Ioan Paul I şi în masive fraude bancare.”

Istoricul militar român Mircea Dogaru afirma într-o emisiune TV în 2006: „Cavalerii de la Malta reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale „Ordinului Cuceritorilor” (societate francmasonică în care sunt admişi doar cei care au deja un anumit grad de iniţiere ocultă). Ei au o Constituţie proprie şi au jurat să depună toate eforturile în scopul stabilirii Noii Ordini Mondiale.”

Cavalerii de Malta sunt cei care au pus bazele CIA. Allen Dulles şi Bill Donovan, primii directori ai CIA, numiţi chiar „taţii” acestui serviciu de informaţii, erau cavaleri de Malta. La fel stau lucrurile şi cu urmaşii lor: Wiliam Casey, directorul CIA în timpul guvernării Reagen şi John Mc Cone, directorul din timpul guvernării Kennedy.

Explicatia YouTube: Principe Protettore S.A.R. Don Thorbjorn Paternò Castello d'Aragona, Don Dorin Potolinca Conte di Navajas, Don Basilio Calì di San Lorenzo, Manifestazione del 17 maggio 2008
ABSOLUT NICI UN IERARH AL B.O.R. NU SE RIDICA SA SE IMPOTRIVEASCA TRADARII LUI HRISTOS SI HULEI IMPOTRIVA SA?
Laurentiu Dumitru
http://laurentiudumitru.ro/blog/

Un comentator al Blogului lui Laurentiu Dumitru afirma: Biserica unde s-a petrecut “evenimentul” se numeste Barnoschi din centrul Iasului. Unul dintre preoti este parohul.

Ceremonie a Cavalerilor de Malta într-o biserică ortodoxă din Iaşi (II)

Părintele Crăciun Oprea - Despre microcipuri

COPILUL ŞI CALUL de Savatie Baştovoi

Desene animate de Savatie Baştovoi

ÎNGERUL de Savatie Baştovoi

Troparul Sfinţilor Români

Troparul Sfinţilor Români
"Cuvantul dumnezeiesc pe pamantul romanesc au odraslit iar Biserica strabuna cu Sfinti au impodobit, vrednici luptatori s-au aratat Mucenicii si Marturisitorii care pentru Hristos viata si-au jertfit iar Cuviosii si Pustnicii intru nevointe urmand calea Domnului chipuri ingeresti au dobandit, Arhiereii si Preotii neincetat vestind Cuvantul Evangheliei au marturisit, iar binecredinciosii Voievozi Biserici au inaltat si cu dreptslavitorii crestini cu ravna si jertfelnicie credinta ortodoxa si tara au aparat, toate cetele Sfintilor impreuna rugati pe milostivul Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre."

Cea mai buna educatoare de religie, Mama - Pr.Cleopa Ilie

Maica Siluana - Despre vaccinul Gardasil

Prof. dr. Pavel Chirila - Despre Gardasil

Extras din conferinţa organizată de A.S.C.O.R., filiala Iaşi.

Tema : Provocările contemporane ale Bioeticii

Invitat : pr. dr. Pavel Chirilă

Părintele Serafim de la Căşiel – Despre mărturisirea credinţei în aceste vremuri

Parintele Serafim de la Casiel nu lasa nelipsiti de indrumare in problema cipurilor pe cei din Ardeal. Mergeti la sfintia sa si cereti-i sfat, daca inca nu v-ati lamurit asupra acestei probleme. Acest parinte este un mare duhovnic si povatuitor, ce are o evlavie deosebita fata de parintele Justin.

Părintele Iustin - Rugăciune la vecernia Pogorârii Sfântului Duh

Părintele Antim - Vremurile de astăzi

Trăim vremuri apocaliptice

Colinda pentru Duminica Mare - MADRIGAL

IPS Teofan vorbind despre unitate, pasapoarte biometrice, coduri si Basarabia la manastirea Petru Voda

Parintele Filotheu despre Dictatura Biometrica si dusmanii Ortodoxiei si ai neamului romanesc

Ocultarea si dezbinarea prin agentii anti-ortodoxie, armele dusmanilor Romaniei in timpul campaniei anti-cip, lansata de Parintele Justin Parvu.

Catavasiile Înălţării Domnului

Istoricul Manastirii Casiel

Istoricul manastirii Casiel povestit de parintele Serafim

Video trimis de Dan Tivadar

Slujba de inviere la manastirea Pangarati 2009

Video trimis de Dan Tivadar

Parintele Justin Pârvu - Despre cinstirea Sfinților din Inchisori

"Primavara dulce", la Râpa Robilor de la Aiud

Cîntec în lemn - Toaca

"Cântec in lemn - Toaca" performed by Grigore Leşe. Romanian traditional liturgical song.

Mitropoli Bartolomeu Anania Portretul lui Iuda

IPS Bartolomeu Anania vorbind despre Iuda Iscarioteanul şi perpetuarea lui în istorie.
Fragment din Scrisoarea pastorală de la Sfintele Paşti ale anului 2005 (01 mai).

Mitropolit Bartolomeu Anania despre Reforma si Europa

IPS Bartolomeu Anania vorbind despre Reforma necesară în România şi despre Integrarea Europeană la hramul Mânăstirii Nicula, 15 august (Adormirea Maicii Domnului) în anul 2000.

Mănăstirea Arnota (Romania)

Mănăstirea Arnota Mănăstirea Arnota este o mănăstire din România situată în comuna Costeşti, din judeţul Vâlcea. Iniţial, mănăstire de călugări, din anul 1999, se transformă în mănăstire de maici, dependentă de stăreţia Mănăstirii Bistriţa (judeţul Vâlcea). Este construită de domnitorul Matei Basarab între anii 1633-1634. Se află pe un versant de munte vis-a vis de mănăstirea Bistriţa. Este foarte greu de ajuns, datorită cotei ridicate unde se află. În prezent accesul auto este favorizat de şoseaua de acces a carierei de calcar existentă lângă lăcaş. Studiile au constatat că este construită pe locul unde au mai existat biserici. Legenda spune ca Matei Basarab fiind urmărit de către turci se refugiază pe un platou al muntelui unde se afla un lac montan cu mult stufăriş, datorat şi faptului că locul se afla pe versantul de sud beneficiind de mult soare. În preajma lacului existau ruine a unor biserici şi hotăreşte că dacă o să scăpe, o să ctitorească o mănăstire. Între anii 1705-1706, domnul martir Constantin Brâncoveanu cu ocazia reparaţiilor ce s-au impus, a construit un pridvor cu turlă în deja cunoscutul stil Brâncovenesc. A refăcut pictura originală şi a confecţionat catapeteasma, o reală operă de artă a stilului. Actualmente aceasta se află la Muzeul Naţional de Artă din anul 1913. Uşa de la intrare din lemn de castan deţine o inscripţie în limba slavonă cu următorul conţinut :„ Aceste uşi le-a făcut Constantin Brâncoveanu vel-logofăt”. Aici în pridvor se mai poate vedea o pictură refăcută la acea vreme odată cu construirea lui, pictură aflată pe peretele de la intrare şi care reprezintă portretul lui Matei Basarab executată în jur de 1644. O altă renovare a mănăstirii s-a făcut de către Barbu Ştirbei între anii 1852-1856, când a parte a chiliilor au fost dărâmate datorită stării de ruină la care se prezentau. În locul lor a construit alte clădiri pe baza unor proiecte făcute de arhitecţi. În anul 1934 s-au făcut noi reparaţii, s-au construit noi chilii şi ce a fost mai important a fost amenajarea unui muzeu cu odoarele sfântului lacaş. Cea mai mare renovare a avut loc între anii 1954-1958 când s-a făcut consolidarea totală a clădirilor, s-a drenat apa, s-a introdus apă curentă la chilii şi s-a reabilitat sistemul de încălzire. Mănăstirea Arnota este locul de veci a ctitorului ei Matei Basarab şi a tatălui său Danciu vel-vornic. Danciu vel-voievod, oştean important al primului unificator al românilor Mihai Viteazul, a căzut în luptele de la Turda în anul 1604. A fost îmormântat la Alba Iulia şi rămăşitele pământeşti la 1648 şi reîngropate în pronausul bisericii. Matei Basarab, decedat la 9 aprilie 1654, îmormântat iniţial la Târgovişte, este adus şi el la Arnota în urma răscoalei Seimilor şi depus tot în pronaus. ( postare constantin alecse calecse constantinalecse)

Parintele Iustin citeste Acatistul Sfintilor Inchisorilor

Cana Galileii

Cana Galileii
Oras-cetate in Galileea, aproape de Capernaum. Este amintita in Noul Testament, pentru ca in ea a avut loc o nunta unde au fost chemati Maica Domnului, Iisus si ucenicii Lui. Sfarsindu-se vinul, Iisus a facut prima Sa minune, prefacand apa in vin.

Psalmodia Transylvanica: De frumuseţea fecioriei tale

14 martie 2009, ora 11.00: Evenimentul „Un an de la plecarea la cer a Chiarei Lubich” și lansarea cărții „Căi ale luminii” la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti. Corul Psalmodia Transylvanica, dirijor Pr. Prof. Vasile Stanciu, Cluj. - De frumuseţea fecioriei tale.

PS Iustinian Chira - Slujitorii altarelor, să luăm atitudine !

extras din emisiunea SEMNE din 25.04.2009

Noi avem cea dintâi sarcină, ca să luăm atitudine, noi slujitorii Bisericii, slujitorii altarelor, să luăm atitudine împotriva tuturor relelor, a tuturor faptelor si actelor care se îndreaptă spre libertăţi, ca să desfiinţeze, să dispreţuiască drepturile la libertate a omului. Ori aceasta (n.n. documentele cu cip) atentează împotriva libertăţii noastre. Încearcă pe altă cale… prin calea care a început în anii trecuţi, ca să domine lumea prin comunism, se încearcă acuma pe altă cale. “Aceeaşi Marie, cu altă pălărie”. Poporul poate intuieşte ceva… începutul unui incendiu. Atuncea trebuie să se ia măsuri; şi omul ia măsuri până când nu i-a ars casa. Şi ia atitudine când i-a pus numai, vrăjmaşul, scânteia la temelia casei. Şi-atunci omul îşi apără casă. E un drept şi o datorie a noastră tuturor ! Dar nu avem voie să ne neliniştim (n.n. tulburăm). Nelinştea este un semn al slăbiciunii.

Agresiunea virtuală

Documentar despre agresiunea virtuala prin intermediul mijloacelor media.

Pasaport pentru Apocalipsa

Veniţi de luaţi Lumina! Mănăstirea Petru Vodă, Sfintele Paşti 2009

Pastorala Sfintelor Paşti 2009, Mitropolitul Moldovei Teofan

Pastorala Sfintelor Pasti 2009 a IPS Teofan from Ortodoxie on Vimeo.

Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!

Hristos a Înviat! - din învăţăturile Sf. Ioan Maximovici

Sfanta Lumina Ierusalim 2008

Sfânta Lumină de la Ierusalim (Video)

Scandalul paşapoartelor biometrice 666 - Naşul B1TV

Emisiunea Scandalul pasapoartelor biometrice 666 - Nasul B1TV din 10 martie 2009, cu monahul Filotheu si Victor Roncea; este comentat si comunicatul de presa al patriarhiei cu privire la pasapoartele biometrice. Merită de văzut!

Părintele Arsenie Papacioc - Despre avort şi responsabilitate

Jurnalul unui copil nenăscut - spune NU avortului!

Grădina Ghetsimani - O taincă grădină sfântă"

Gradina Ghetsimani a fost locul de rugaciune si liniste cel mai iubit de Domnul nostru Iisus Hristos din tot Ierusalimul. Dupa Cina cea de Taina, Hristos si ucenicii Sai, s-au retras in aceasta gradina spre a face rugaciune - rugaciunea sacerdotala. Acesta este locul in care Mantuitorul s-a rugat cu lacrimi de sange, parasit de ucenicii care adormisera, si tot acesta este locul in care ucenicul Iuda isi va vinde Invatatorul cu acel sarut mincinos.
La Ghetsimani, teama de moarte si de durerea fizica - sporita fara indoiala si de gandul ca chinurile Sale nu vor cruta nici lui Israel, nici omenirii atatea suferinte - a atins o culme. De aceea atunci a avut loc lupta suprema, din care vointa omeneasca a iesit invingatoare, fara ca totusi Hristos sa ramana impasibil la gandul mortii. Atunci, cum spune asa de frumos Parintele Dumitru Staniloae, "Iisus s-a cununat in duh cu moartea".

Prohodul NECENZURAT al Domnului nostru Iisus Hristos - fragmente din starile 1, 2 si 3

PROHODUL a fost CENZURAT pe ascuns de catre Patriarhie.

Au fost eliminate din el 13 strofe pe motiv ca sunt "antisemite"...


PROHODUL DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

- PASAJELE CENZURATE -


Din STAREA ÎNTÂI au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

Din STAREA A DOUA au fost eliminate total:

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă - esenţial pentru manipulatori - a fost schimbat "O,iudeilor !" cu "Fariseilor" !!!).

61. Cel făr de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea mpăratilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.


Din STAREA A TREIA au fost eliminate total:

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

12. Zis-a înţeleptul:
"Groap-adâncă este
Gâtlejul jidovilor."

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiuirilor.

http://www.razbointrucuvant.ro/

Mănăstirea Putna - Spălarea pe picioare din Joia Mare

PROHODUL DOMNULUI (Audio)

Mănastiri şi Edificii religioase din zona Iaşilor (România)

Manastiri si Edificii religioase din zona Iasilor (Romania) Biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi, „unul dintre cele mai interesante şi curioase edificii religioase din Europa”, cum o prezenta arhitectul francez Lecomte de Nouy. Ctitorie a domnitorului Vasile Lupu între 1637 - 1642. Este caracterizată prin bogăţia şi frumuseţ ea decoraţiei, zidurile sale fiind veritabile broderii în piatră. Însemnat centru cultural al Moldovei din sec. XVII, adăposteşte astăzi osemintele lui Dimitrie Cantemir şi ale lui Al. I. Cuza (aduse de la Ruginoasa). Mănăstirea Golia din Iaşi, ridicată între 1650 - 1660 de Vasile Lupu are faţada decorată în stilul Renaşterii târzii, ceea ce îi dă o notă aparte în arhitectura moldoveană a sec. XVII. Turnul Goliei (30 m înălţime) oferă o largă panoramă asupra oraşului şi împrejurimilor. La intrare este amenajat un mic Muzeu „Creangă” (marele prozator Ion Creangă a fost diacon al bisericii). Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, ctitorie a domnitorului Gheorghe Duca (1669 - 1672), alcătuieşte un complex arhitectonic original şi interesant (case domneşti fortificate, chiliile, biserica, sala gotică ce adăposteşte un muzeu de artă feudală). Mănăstirea Galata din Iaşi, „mama bisericilor moldoveneşti”, înălţată între 1579 - 1584 de domnitorul Petre Şchiopul. Catedrala Mitropolitana din Iaşi, o clădire monumentală construită între 1840 - 1880 în stil baroc şi neoclasic. Pictura existentă în interior a fost executată de Gheorghe Tăttărescu. Este cel mai mare lăcaş de cult ortodox din România. Biserica „Sfântu Nicolae Domnesc” din Iaşi, construită de Ştefan cel Mare în frumosul stil moldovenesc, fiind cel mai vechi monument al oraşului (1491 - 1492). Mănăstirea Dobrovăţ de la Dobrovăţ, ridicată de Ştefan cel Mare între 1503 - 1504, cu pictori din timpul lui Petru Rareş. Alte edificii religioase: Mănăstirea Bârnova de la Bârnova, ctitorie între 1622 - 1629 a domnitorului Miron Barnovschi, Biserica Aroneanu din Iaşi, ridicată în 1594 de domnul Aron Tiranul, deţine decoraţia exterioară ca una din cele mai frumoase din Iasi, Biserica Socola din Iaşi, zidită în 1555 de domnul Alexandu Lăpuşneanu, Biserica „Sfântu Sava” din Iaşi, construită cu sprijinul lui Petre Şchiopul şi refăcută în 1625, Mănăstirea Frumoasa din Iaşi, zidită între 1726 - 1733 în stil traditional, Biserica „Sfântu Gheorghe“ din Hârlău (1492), Mănăstirea Hlincea de la Hlincea (1587), Biserica Barboi din Iaşi (sec. XVI), unde a fost înmormântat scriitorul Alecu Russo.

Cântări din perioada Triodului şi Penticostarului

Cantari din perioada Triodului si Penticostarului Grupul Coral "Ars Carminis", Dirijor: Siluan Eloi, Din cuprins: Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul; Tatal Nostru; Doamne Auzi Glasul meu; Sub Milostivirea Ta; Laudati pe Domnul; Fragment din Canonul Sf. Andrei Criteanul; Doamne al puterilor...!; Milueste-ma, Dumnezeule...!; Stihirea II; Camara Ta, Mantuitorule!; Diptic: Colind de Florii; Si, era la ora 6-a, Stihirea a III-a; Eu sunt Invierea!; Florilegiu Bizantin; Ziua Invierii; Luminanda Sf. Pasti; Concert de Pasti; Hristos a Inviat!

UN MUCENIC VÂNDUT, O MOARTE UITATĂ: EPISCOPUL HUŞILOR, GRIGORIE LEU v1

UN MUCENIC VÂNDUT, O MOARTE UITATĂ: EPISCOPUL HUŞILOR, GRIGORIE LEU v2

Postul Mare ca ajutor pentru întalnirea cu mine însumi

Postul Mare ca ajutor pentru întalnirea cu mine însumi 2

Rugăciunea Tatăl Nostru

PS Sebastian despre cipuri - Craiova 7aprilie 2009

"Revoluţia" din Moldova - Schimbarea "KGB-ului vechi" cu "KGB-ul nou"

AVERTISMENT : “Nu va inselati !” Moldova va avea soarta Romaniei daca nu veti invata din gresesile noastre. NU UNIUNEA EUROPEANA ESTE SOLUTIA !!! Ci UNIREA Moldovei cu Romania si iesirea Romaniei din UE !!! Este nevoie de un partid national ORTODOX pentru a infaptui aceasta !

ÎNCEPUTUL SFÂRŞITULUI - Voronin in 2009 ca Ceausescu in 1989.

Monahul Filotheu - Dezbaterea naţională asupra documentelor electronice (2 aprilie 2009)

Mănăstirea Govora (Romania)

Mănăstirea Govora este o mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Ţara Românească, precum şi un monument arhitectonic medieval de o rară frumuseţe. Numele "Govora" îi vine provine probabil din derivarea slavului găvariti, a vorbi, a spune şi prin extensie izvor, murmur de izvor, sau din dialectul traco-dac care înseamnă "adâncitură", vale cu multe izvoare. Amplasare Mănăstirea este situată la poalele dealului Coşul Mare pe raza comunei Mihăeşti, pe fosta moşie Hinţa, la 6 km de Băile Govora şi la 18 km de municipiul Râmnicu Vâlcea.

Mănăstirea Cozia (Romania)

Mănăstirea Cozia, este o ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Este situată lângă Olt. Paul de Alep în jurnalul călătoriei sale în Ţara Românească între 21 august 1656 - 13 octombrie 1658 spunea despre Cozia: Colaboraţi la Wikicitat „În limba lor înţelesul numelui acestei mănăstiri, Cozia este „fortăreaţă de pământ din pricina nenumăraţilor munţi din această ţară”.” A fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă. Este inaugurată la 18 mai 1388, prin hrisovul voevodului Mircea cel Batrân care spunea: Colaboraţi la Wikicitat „...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.” Hrisovul este totodată şi actul de atestare a localităţii Călimăneşti, judeţul Vâlcea, pe teritoriul căreia se află. Pictura interioară este făcută între anii 1390 - 1391. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea şi înfrumuseţarea mănăstirii prin întărirea drepturilor de proprietate asupra mai multor sate şi moşii. De asemeni îi va da dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari. Mănăstirea avea robi ţigani care erau folosiţi atât la exploatarea sării, cât şi la spălarea nisipurilor aurifere de pe Olt şi Valea lui Stan de pe Lotru. La 28 martie 1415 printr-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân mănăstirii Cozia i se dăruieşte vama de la Genune. Lăcaşul a primit în continuare noi donaţii din partea diferiţilor domnitori care au urmat. Astfel, până la 1500 sunt date 16 asemenea hrisoave prin care domnitorii întăresc posesiunile sale. De-a lungul timpului, mănăstirea va fi reparată şi renovată de multe ori de domnitori ca Neagoe Basarab, Radu Paisie, Constantin Brâncoveanu. Ultima renovare şi consolidare s-a făcut între 1 iulie 1958-1 ianuarie 1959 de către guvernul României la intervenţia patriarhului de atunci, Justinian Marina. De remarcat că în timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna care-i poartă numele, iarÎntre anii 1512 - 1521 s-a refăcut pictura. Constantin Brâncoveanu a construit la 1706 - 1707 pridvorul, în cunoscutul stil numit după numele său „brâncovenesc”. Istoria mănăstirii este strâns legată de istoria ţării. În timpul ocupaţiei austriece a Olteniei, mănăstirea a fost o fortăreaţă redutabilă în calea cotropitorilor. Aici a slujit preotul Radu Şapcă, participant de seamă la revoluţia burgheză de la 1848 din Ţara Românească, numit curator civil prin decretul nr. 519 din 4 mai 1864 a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Este de remarcat cuvântarea sa din 24 ianuarie 1866 cu prilejul aniversării Unirii: Colaboraţi la Wikicitat „Ştiţi că acest templu este zidit de prinţul Mircea cel Bătrân pe la anul 1384. Acest prinţ viteaz, asemenea şi ceilalţi Vlad al V-lea, Mihai Bravul al Valahiei, cum şi Ştefan cel Mare al Moldovei s-au luptat vitejeşte pentru apărarea acestor ţări, de a scăpa pe străbunii noştri de năvălirile ce veneau din alte părţi.” Mănăstirea a cunoscut şi momente neplăcute. Astfel, între 1879 - 1893 autorităţile o transformă în puşcărie, lucru ce-l face pe Mihai Eminescu să scrie un articol virulent în ziarul Timpul din 12 septembrie 1882: Colaboraţi la Wikicitat „Cozia, unde e îmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Ţării Româneşti, acela sub care ţara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e îmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime, cu ţara - ce-a devenit aceasta? Puşcărie!” Ulterior va fi şi spital, în orice caz mult mai apropiată de preocupările monahilor de aici. Un alt moment greu pentru sfântul lăcaş a fost perioada primului război mondial, când a devenit grajd de cai, lucru specificat într-un raport din 16 iunie 1916: „...piatra comemorativă cu inscripţia de la marele voevod Mircea cel Bătrân, fondatorul acestui monument istoric, am găsit-o deteriorată cu desăvârşire, în biserici băgându-se cai...” Mănăstirea Cozia a constituit dealungul timpului şi un puternic focar de cultură românească. Prin hrisoavele domneşti din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436, 17 aprilie 1448, se atestează că aici funcţiona o „şcoală mănăstirească” încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, stareţul mănăstirii. Logofătul Filos, logofăt al marelui voevod Mircea cel Bătrân, compune versuri şi imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român. Mardarie Cozianul alcătuieşte la 1696 Lexiconul slavo-român necesar şcolii. Despre funcţionarea şcolii pomeneşte la 12 mai 1772 şi Arhimandritul Ghenadie, care a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învăţat şi carte”. Nu departe de Cozia, la Jiblea, (azi cartier al oraşului Călimăneşti) exista în secolul al XVIII-lea o şcoală sătească, condusă de Barbu, elev al şcolii mănăstireşti. ( postare de constantin alecse calecse constantinalecse )

Despre Curăţia inimii - Calea spre desăvârşire - Arhim. Ioan Neagoe şi Ierod. Cleopa Paraschiv, 19.03.2009

Conferinţa Curăţia inimii - calea spre desăvârşire - Arhim. Ioan Neagoe, Sihăstria Rarăului şi Ierod. Cleopa Paraschiv, Mănăstirea Rarău, 19.03.2009, ASCOR Iaşi.

Mănăstirea Curtea de Argeş (Video)

Mănăstirea Curtea de Argeş este o mănăstire din România situată în oraşul Curtea de Argeş. Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512 - 1517) pe locul vechii mitropolii (1359). Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 - 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Nouy, discipol al lui Eugene Viollet-Le-Duc, care i-a adus şi unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Construită din piatră făţuită şi profilată, biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodica II, reluat şi în alte construcţii (mitropolia din Bucureşti, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, manastirea Tismana etc.). Printre cele mai vechi aşezări de care vorbeşte istoria noastră se numără şi Curtea de Argeş cu împrejurimile ei. În veacul al XIII-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificaţiile sale de piatră şi puţul care o lega direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, până departe, faima acestor locuri; iar pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor şi biserica "Sfântul Nicolae Domnesc" răsfrâng această faimă asupra întregii aşezări adunată cu timpul în preajma lor: Curtea de Argeş de mai târziu. După documente şi inscripţii, ca şi din mărturiile săpăturilor arheologice, istoria acestui străvechi ţinut voievodal, chiar dacă nu consemnează data precisă când s-au grupat aici întâiele centre locuite, face însă dovada că: aceste centre s-au dezvoltat îndeajuns de repede, pentru ca, pe la jumătatea veacului al XIV-lea, să ateste deopotrivă cu existenţa unui scaun Domnesc, şi pe aceea a unei însemnate organizări bisericeşti. Astfel asociate, puterea statală şi cea religioasă împodobesc valea Argeşului cu fapte de arme şi locaşuri de închinare, care-i păstrează intactă funcţia ei spirituală, chiar atunci când capitala se muta la Târgovişte. Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, de bună seamă că biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească. Începută în 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos lucrările ei s-au încheiat trei ani mai târziu, aşa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de "mănăstirea domniei mele de la Argeş", şi să-i hărăzească "vama ce este la Ocna Mică de la Târgovişte..". Ascultând nu numai legenda, ci şi unele ştiri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veşnice a lui Neagoe Basarab. Aşadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumaţi (1522-1529), odată urcat pe scaun, a consfinţit continuarea decorării aşezământului, prin pisania din 10 septembrie 1526, care menţionează şi numele lui Dobromir zugravul. După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundaţiile unui locaş mai vechi, care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Ţării Româneşti. Pe aceasta, Neagoe găsind-o "dărâmată şi neîntărită .. a zidit-o şi înălţat-o din temelii", fapt pe care un cronicar al înfăptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl întăreşte. În această formă, biserica Mănăstirii Curtea de Argeş cunoscută din 1793 sub denumirea de "Biserica Episcopală", când a devenit reşedinţa Episcopiei Argeşului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, dacă nu monumentul cel mai de seamă, una dintre cele mai reprezentative construcţii al sale. Ca atare o pomenesc documentele şi o amintesc toţi călătorii străini, care şi-au aflat adăpost în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, în 1654, considera vechea aşezare a lui Neagoe drept "una din minunile lumii". Aceleaşi cuvinte de înaltă preţuire le notează, în 1794, şi englezul Robert Ainslie şi - mai târziului Neagoe Basarabbbb. După unele refaceri parţiale şi întregiri în timp ale ansamblului sau, vătămată şi de un puternic incendiu, Biserica Episcopală Curtea de Argeş a fost refăcută - astfel după cum se vede astăzi - de arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy şi de arhitectul român Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, în a doua jumătate a secolului trecut. A fost isprăvită în anul 1885 şi sfiinţită la 12 octombrie 1886. postare de constantinalecse calecse constantin alecse

Mănăstirea Sihăstria (Romania)

Mănăstirea Sihăstria este o mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, situată în partea de nord a judeţului Neamţ, la 22 km de oraşul Târgu Neamţ, pe şoseaua ce duce spre Pipirig-Vatra Dornei. Istoric Prima ctitorire a avut loc în anul 1655 de către sihastrul Atanasie împreună cu şapte ucenici de-ai săi. Vremurile grele care au urmat au dus la ruinarea bisericii şi de aceea, în 1734, episcopul Ghedeon al Romanului a ridicat o nouă biserică, din piatră, pe locul celei vechi. Edificiul este sobru şi plin de armonie, respectând cu fidelitate arhitectura stilului clasic moldovenesc. Istoria zbuciumată a acestor locuri a influenţat şi dezvoltarea mănăstirii, care a avut mult de suferit în decursul vremurilor. După distrugerile din anul 1821, când a fost incendiată de turci, a fost refăcută în 1824, cu sprijinul mitropolitului Veniamin Costachi. ( postare de: constantin alecse constantinalecse calecse )

Mănăstirea Cernica (Romania)

Mănăstirea Cernica este o mănăstire din România situată în comuna Cernica, judeţul Ilfov. A fost ridicată în anul 1608 în timpul domniei lui Radu Şerban şi a fost ctitorită de marele vornic al lui Mihai Viteazul, Cernica Ştirbei şi de soţia sa, Chiajna. Complexul monahal de la Cernica a reprezentat o adevărată şcoală de educaţie monastică. În cadrul mănăstirii s-au construit trei biserici şi trei paraclise. Biserica Mare, cu hramul Sf. Nicolae, a fost avariată la cutremurul din 1802 şi reparată în anii 1809-1815 de arhimandritul Timotei. O reparaţie capitală s-a făcut în anul 1925 după ce în urma unui cutremur în anul 1838 o turlă se dărâmă iar în 1923 arde. Biserica cu hramul Sf. Gheorghe a fost construită în secolul al XVIII-lea de Dan Braşoveanu. În anii 1962-1964 este refăcută complet iar după stricăciunile cutremurului din 4 martie 1977 este reconsolidată. În 1804, în cimitirul mănăstirii, arhimandritul Gheorghe construieşte bisericuţa Sf. Lazăr. Cele trei paraclise ale mănăstirii sunt: "Adormirea Maicii Domnului" construit în 1790, "Sf. Ioan" construit în 1842 şi "Intrarea în biserică". (postare de constantin alecse calecse constantinalecse)

Day on Mount Athos / O zi în Muntele Athos

Persecution of Esphigmenou Monastery - Începutul sfârşitului, Presecuţia Mănăstirii Esfigmenu

Find more videos like this on www.truveo.com.

Părintele Calistrat de la Bârnova - La lansarea cărţii părintelui Iustin Pârvu

Laurenţiu Dumitru - despre Drumul spre Credinţă

O singură Înviere - Emisiunea Semne, realizată de Rafail Udrişte

Despre New Age - Părintele Rafail Noica

Părintele Cleopa Ilie - Prietenul sfinţilor şi duhovnic al românilor

Actele de identitate cu cip - Spunem NU actelor electronice !

Dr. Pavel Chirilă - Stilul de viaţă - factor de prevenire a bolilor

Conferinta Dr. Pavel Chirila - Craiova - 26 Noiembrie 2008

Dr. Pavel Chirilă - GARDASIL/SILGARD, UN VACCIN CONTROVERSAT

La biserica Sfânta Treime din incinta Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii „Grigore Alexandrescu”, Asociaţia „Christiana”, Asociaţia „Pro Vita”, Asociaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi Asociaţia „Rost” au organizat o conferinţă de presă cu privire la efectele controversate ale vaccinului „Silgard”

Mănastirea Bistriţa, România (documentar video)

ÎPS Teofan al Moldovei şi ÎPS Lazar Puhalo - Cuvânt de folos

Părintele Irineu de la mănastirea Prislop - Lumea merge spre o catastrofă

Istoricul Mânăstirii Brâncoveanu, Sâmbăta de sus (Romania) Documentar Video

Istoricul mânăstirii Brâncoveanu Înainte de a ne apleca asupra studiului propus, suntem datori să facem o scurtă prezentare a lăcaşului de cult cu o incursiune rapidă prin istoria locului, marcând etapele mai importante care au determinat evoluţia acestuia în timp. Viaţa monahală făgărăşeană, aşa cum o cunoaştem astăzi pe baza informaţiilor din secolul al XVIII-lea, s-a dezvoltat pe fundamentul unor vechi aşezări mănăstireşti ce au apărut în peisajul ecleziastic local, încă din primii ani ai pătrunderii creştinismului pe aceste meleaguri. Susţinute în permanenţă de boierimea locală, iar mai târziu de domnii Ţării Româneşti, aceste centre au avut o influenţă covârşitoare asupra întregii zone, dovedindu-se prin activitatea lor a fi importante puncte de legătură între românii de pe cele două laturi ale Carpaţilor. Spre deosebire de ctitoriile impunătoare din ţările româneşti vecine, unde viaţa monahală s-a bucurat de atenţia constantă a păturii înstărite a populaţiei, în Ţara Făgăraşului, cu excepţia Mânăstirii Voievodului Constantin Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, mânăstirile şi schiturile au fost ridicate din evlavia şi dărnicia călugărilor, preoţilor şi a credincioşilor de aici. De aceea majoritatea au fost aşezări modeste, localizate în apropierea satelor, cu o bisericuţă şi o casă ţărănească în jur, construite în general din lemn, arareori din piatră sau cărămidă, în care vieţuiau câţiva călugări, uneori şi călugăriţe bătrâne. În apropierea unor sate existau uneori câte două sau mai multe aşa-numite impropriu mânăstiri, în realitate fiind doar simple schituri. Fiind lipsite de domeniile considerabile, caracteristice în alte zone, ele au ocolit aproape în întregime interesul documentelor de dinaintea secolului al XVIII-lea, rămânând în conul de umbră creat de neimplicarea lor în segmentele social-economice ale vieţii provinciei . Amintite într-un mare număr de documente în sec. al XVIII-lea, ele apar în hotarele a 27 de sate, uneori chiar mai multe în cadrul aceleiaşi aşezări. Ctitoria brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, stă adăpostită astăzi, ca şi odinioară, sub înaltele pridvoare de piatră ale Munţilor Făgăraş, acolo unde lanţul lor se întrerupe parcă într-o uriaşă "poartă de trecere către fraţii de dincolo de munţi". Descifrând cu pasul străbunele poteci dacice, daco-romane şi apoi româneşti, pe unde înaintaşii noştri şi-au trecut turmele, durerile şi bucuriile câte vor fi fost, de o parte şi de alta a Carpaţilor, poate chiar prin această mare trecătoare vor fi venit meşterii pe care Voievodul Martir Constantin Brâncoveanu i-a chemat să înalţe cunoscuta biserică din Făgăraş odată cu vestita ctitorie de la Sâmbăta de Sus, în vecinătatea palatului unde plănuise să se retragă cu întreaga familie. Tot pe aici au trecut călugării aducând cărţi tipărite în Ţara Românească, când românii din această parte a Carpaţilor erau forţaţi să-şi părăsească legea strămoşească. Din punct de vedere administrativ Mânăstirea Brâncoveanu este amplasată pe teritoriul comunelor Sâmbăta de Sus şi Drăguş din judeţul Braşov. Accesul rutier se face de pe DN1 E68 Braşov-Sibiu (Făgăraş spre Avrig 11Km) din comuna Voila, satul Sâmbăta de Jos, spre stânga pe DJ prin comuna Sâmbăta de Sus (15Km) sau din oraşul Victoria pe DF de la baza versantului nordic al Munţilor Făgăraş (10Km). Cu toate că dovezi indirecte, legate de persoana vornicului Ivaşcu, proprietar al moşiei din Sâmbăta de Sus în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, ne pot determina să afirmăm că mânăstirea ar fi mult mai veche decât se credea până acum, primele dovezi concrete le avem la începutul secolului al XVII-lea. Astfel avem menţionarea numelor unor călugări de aici în diferite acte disparate (în special din Urbariile Ţării Făgăraşului). Alte dovezi directe sunt datate în anul 1654, când satul şi moşia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, bunicul lui Constantin Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaţilor. Acesta, se spune că a construit o bisericuţă din lemn pe valea râului Sâmbăta, probabil pentru călugării sihaştri de aici. În jurul anului 1696, vechea biserică, construită probabil din lemn a fost refăcută în piatră şi cărămidă de domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), menţionat în scrieri drept cel mai vechi dintre ctitorii mânăstirii de la Sâmbăta de Sus. Întrucât vechea inscripţie din vremea lui Constantin Brâncoveanu a dispărut, nu se cunoaşte prea bine anul ctitoriei, ceea ce a dat naştere la mai multe supoziţii. În lipsa inscripţiei originale, data construcţiei mănăstirii poate fi dedusă de pe o însemnare făcută pe un Triod, tipărit la Buzău în 1701, unde se specifică: Acest Triod ni s-a dat de pomană de măria sa vodă Io Constantin B. Brâncoveanu voevod mânăstirii din satul măriei sale de la Sâmbăta de Sus, văleat 7209 (=1701). Este o dată certă, contemporană cu epoca în care s-a construit mânăstirea. La sfârşitul secolului al XVII-lea Transilvania abia scăpase de atacurile repetate ale principilor calvini, atacuri ce au continuat însă asupra punctului principal de rezistenţă — credinţa ortodoxă — urmărind-se de fapt, deznaţionalizarea românilor. Pentru întărirea şi salvarea Ortodoxiei de noul pericol, cel al catolicizării, apărut prin trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brâncoveanu a transformat şi reorganizat vechea mânăstire ortodoxă de la Sâmbăta de Sus, cu călugări sihaştri, într-o mănăstire mai mare cu viaţă de obşte (călugări care trăiesc, muncesc şi se roagă împreună), spre a da mărturie în timp despre unitatea de neam şi credinţă a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor. Deci, când s-a hotărât să reorganizeze mânăstirea de la Sâmbăta, Constantin Brâncoveanu s-a gândit şi la sprijinul pe care-l putea da, prin intermediul acestui locaş ortodox, luptei împotriva unirii cu Roma, realizată în acea vreme prin înşelăciune, cu scopul de a-i dezbina pe români şi a-i stăpâni mai uşor. Nu trebuie să uităm că domnul Ţării Româneşti — considerat la 1699 patronaşu adevărat al sfintei mitropolii din Ardeal — a fost unul din cei mai convinşi şi hotărâţi apărători ai unităţii de credinţă a românilor din Transilvania. La 5 iulie 1701, Brâncoveanu asigura pe braşoveni că, în urma demersurilor făcute pe lângă Curtea din Viena, a fost anunţat că episcopul Atanasie nu are voie împărătească să facă silă oamenilor pentru a trece la unire. După aceea, voievodul martir, înfiinţează la mânăstire o şcoală de grămătici, un atelier de pictură în frescă şi o mică tipografie pe care le instalează în noua incintă, după modelul brâncovenesc folosit în toate ctitoriile domneşti. La Praznicul Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1714 — când domnitorul Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani — a avut loc la Constantinopol martiriul său împreună cu cel al celor patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi al ginerelui său, sfetnicul Ianache. La 21 iulie 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe domnitorului martir, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache. Sărbătorirea lor este înscrisă în calendarul ortodox sub denumirea de Sfinţii Martiri Brâncoveni şi se face în 16 august. Mânăstirea a avut din păcate aceeaşi soartă ca şi cea a ctitorului ei. La sfârşitul secolului al XVII-lea, în urma înfrângerii turcilor sub zidurile Vienei (1683) şi intrării Transilvaniei sub "protectoratul" Austriei (9 mai 1688), înceta în Transilvania pericolul reprezentat până atunci de conducerea calvină. Însă o nouă furtună urma să se abată cu furie asupra românilor ortodocşi: catolicizarea. Noua stăpânire catolică a Transilvaniei a început, imediat după preluarea puterii, încercările de atragere a populaţiei româneşti ortodoxe majoritare la catolicism. Schimbarea credinţei strămoşeşti a românilor ar fi condus uşor şi la pierderea identităţii lor naţionale. Între anii 1698-1701 s-a încercat catolicizarea întregii Biserici Ortodoxe Transilvănene prin uniatism. Românii din Transilvania erau la acea oră doar toleraţi în propria lor ţară. Nu li se recunoştea legal existenţa, nici ca neam nici ca naţiune. Pentru a-i atrage la unirea cu Roma, conducătorii catolici de atunci le-au făgăduit românilor ce urmau să se unească cu Roma drepturi egale cu ale populaţiei de religie catolică. Unii dintre preoţii şi credincioşii români, dorind să scape de sărăcie, şi făgăduindu-li-se totodată şi posibilitatea de a-şi păstra după unire cultul, calendarul, precum şi toate datinile lor neschimbate, au acceptat unirea cu Biserica Romei. În acest fel a apărut în Transilvania Biserica Greco-Catolică. Unul din cei mai de seamă stareţi ai mânăstirii, din secolul al XVIII-lea a fost egumenul Visarion, care a condus mânăstirea aproape 40 de ani, până la distrugerea ei în 1785. Apărător hotărât al Ortodoxiei împotriva tendinţelor de unire, la 1746 egumenul Visarion a alcătuit lucrarea teologico-apologetică intitulată Întrebări şi răspunsuri pentru legea a treia ce s-au izvodit şi s-au numit, adică uniia (=unirea) în Ţara Ardealului. În această lucrare, scrisă într-o formă populară, egumenul Visarion apără credinţa ortodoxă, prezentându-l pe călugărul Visarion Sarai ca pe un om trimis de Dumnezeu să-i mântuiască pe români de "legea eretică a Romei". Afirmaţiile uniţilor din discuţia lor cu ortodocşii sunt combătute cu multă pricepere, utilizându-se dovezi din cărţile de ritual şi din sinaxare. egumenul Visarion este considerat unul dintre cei mai învăţaţi preoţi din epoca sa, iar cartea sa a adus reale servicii apărării şi întăririi credinţei ortodoxe din Transilvania. În 1751—1752, protopopul unit Constantin Ioanovici din Făgăraş l-a reclamat pe stareţul mănăstirii de la Sâmbăta, Visarion, la consistoriul unit de la Blaj. Egumenul Visarion era acuzat că fusese hirotonit în Ţara Românească, că se amesteca în afacerile preoţilor, că făcea rugăciuni de pomenire, boteza, spovedea şi înmormânta după ritul ortodox. Împreună cu el mai sunt acuzaţi încă 13 preoţi din Sâmbăta de Sus care făceau agitaţie împotriva unirii. În această atmosferă, vicarul episcopiei unite din Blaj, Petru Pavel Aaron, a făcut o vizită în regiunea Făgăraş şi a încercat să-i convingă atât pe localnici, cât şi pe preoţii şi călugării de la Sâmbăta de Sus despre adevărurile credinţei pe care o propovăduia. Aceştia însă — raporta vicarul Aaron la 19 aprilie 1749 — spre cea mai mare pagubă a sfintei religii unite, cutează a împărtăşi sfintele taine sacramentele tuturor de-a valma. Şi acestora (din Sâmbăta de Sus), ca şi făgărăşenilor, le-am dovedit adevărul, căruia nu au avut ce-i spune decât uzul, mai bine zis abuzul de până atunci şi obiecţia greşită că mitropolitul din Bucureşti ar fi avut odinioară jurisdicţie în această dioceză. Îmi cerură, conform canoanelor, recunoaşterea dreptului de a funcţiona. Le-am promis că le voi acorda după ce vor mărturisi adevărurile sfintei uniri, pe care li le-am făcut cunoscute. Dar ei, ca unii ce sunt supuşi principelui Brâncoveanu, fără prealabila lui înştiinţare, ne mai având ce-mi replica, au declarat că aceasta nu o pot face şi au plecat intimidaţi, îndoiţi şi, desigur, nu fără scrupule. Rămâne deci (stabilit) că aceste două localităţi specificate mai sus, fiind piatră de poticnire, scandal şi pericol suprem. pentru sacra religie unită nu numai în districtul Făgăraş, ci, prin faima lor, şi în locuri mai îndepărtate, înalta secţie catolică trebuie să îngrijească cu religiozitate şi de remedii externe. Cererea lui P.P. Aaron de a se folosi "remedii externe" pentru anihilarea "pericolului suprem" pe care-l constituia mânăstirea lui Brâncoveanu era prima dintr-o lungă serie care se va încheia peste câteva decenii prin distrugerea mănăstirii. Se recunoştea, totodată, rolul de puternic centru ortodox jucat de mânăstire. În vara anului 1761, generalul austriac Bukow a dispus desfiinţarea mănăstirilor, pe care le considera focare primejdioase de menţinere a conştiinţei ortodoxe în provincia pe care o pacificase prin forţă şi pe ai cărei locuitori încercase să-i oblige — fără succes — să accepte unirea. Ordinul cerea ca mănăstirile de lemn să fie arse, iar cele de zid şi piatră să fie demolate (monasteria ubique comburrantur lignea, lapidea de structantur). În Făgăraş ordinul a fost executat de contele Nicolae Bethlen, căpitan suprem, în iunie 1761. Mânăstirea Sâmbăta de Sus a fost cruţată de distrugere la 1761, foarte probabil la intervenţia familiei Brâncoveanu, proprietara moşiei şi satului Sâmbăta. Rămasă singura mânăstire ortodoxă din Ţara Făgăraşului, prestigiul ctitoriei brâncoveneşti a crescut şi mai mult. După cum mărturisea episcopul unit Atanasie Rednic după vizita sa la mânăstire, la 24 ianuarie 1768, întreaga Ţara Oltului ascultă pe călugării din mânăstirea de aici. Văzând că mânăstirea a scăpat de distrugerea la care au fost condamnate celelalte lăcaşuri similare din Ţara Făgăraşului, ctitorii au luat măsuri pentru înfrumuseţarea ei. Nu ştim ce reparaţii s-au făcut, singura lucrare cunoscută fiind pictarea sfântului lăcaş, realizată de inimosul egumen Visarion cu ajutorul boierilor Brâncoveni, Nicolae şi Manolache, la 1766. Cunoaştem şi numele zugravilor: popa Ionaşcu şi Pană Mihai, care au pictat şi biserica din Avrig (judeţul Sibiu). Pictura era deosebit de frumoasă, împodobită cu mult aur. Ea impresiona încă la sfârşitul secolului trecut, deşi biserica era ruinată. Ceea ce a uşurat distrugerea mănăstirii a fost faptul că după 1772 (adică în perioada în care mânăstirea era ameninţată cu desfiinţarea) moşia Sâmbăta de Sus ieşise temporar din stăpânirea familiei Brâncoveanu (până în 1802) din pricina neachitării unei datorii care a dus la amanetarea moşiei pe seama negustorului Dumitru Marcu. Cel care a contribuit cel mai mult la distrugerea mănăstirii a fost episcopul unit Grigore Maior, care a făcut numeroase intervenţii pentru a-şi realiza dorinţa. El condamna cu asprime îndărătnicia călugărilor de la Sâmbăta, care nu numai că refuzau să-şi părăsească credinţa străbună, dar se străduiau să convingă şi pe ceilalţi locuitori să nu o facă. La 26 aprilie 1779, episcopul scria generalului Preiss despre modul cum mânăstirea întreţinea virusul schismatic, iar la 26 iulie revenea cu o nouă scrisoare în care îi comunica generalului că trebuie demolată mânăstirea de la Sâmbăta. În opinia sa, nedistrugerea mănăstirii ar fi scandalizat întreaga ţară a Oltului (se înţelege, pe uniţii din regiune). Printr-o prea înaltă resolutiune din 12 decembrie 1782, Curtea de la Viena dispunea desfiinţarea în cuprinsul întregii monarhii a tuturor acelor ordine de călugări şi călugăriţe care duc numai viaţă contemplativă, fără a contribui cu ceva plauzibil la binele aproapelui şi a societăţii civile. Cu toate intervenţiile făcute de boierii Nicolae şi Emanuil Brâncoveanu către guvernul Transilvaniei, mânăstirea nu a putut fi salvată. Distrugerea ei a avut loc în noiembrie 1785. Dintre toate clădirile mănăstirii, biserica, având ziduri solide, nu a putut fi demolată, ci doar avariată. Ea a rămas în ruină vreme de aproape un secol şi jumătate, când pe zidurile ei ruinate au început să crească arbori. În felul acesta s-a distrus un modest centru de cultură românească şi credinţă ortodoxă, iar locuitorii din jurul mănăstirii au fost strămutaţi în sat şi călugării au trecut desigur munţii în Ţara Românească, unde credinţa strămoşilor nu era persecutată şi socotită de păcat şi crimă pentru mântuire. După demolarea clădirilor mănăstirii nu au lipsit încercările de refacere a sfântului lăcaş. În octombrie 1817, călugăriţa ortodoxă Maria Borşoş din Făgăraş a cerut voie împăratului de la Viena să reclădească cu mijloacele sale mânăstirea şi biserica, urmând ca după aceea să locuiască în mânăstire împreună cu alte 10 călugăriţe. Ţinând seama de „înalta resoluţiune” din 1782, Cancelaria Aulică transilvană a respins cererea de refacere a mănăstirii. La 15 noiembrie 1817 împăratul de la Viena a fost de acord cu propunerea Cancelariei, astfel încât mânăstirea a rămas mai departe în trista situaţie în care se afla de la 1785. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, fosta mânăstire a fost vizitată de mitropolitul Andrei Şaguna, care constata că mânăstirea era pustiită ca de vreo 85, 90 de ani. Iată cum arăta mânăstirea parafrazând descrierea rămasă de la marele ierarh: Biserica are patru încăperi: 1. Pridvorul. 2. Tinda. 3. Naosul este împrejmuită de un brâu ornamental şi acoperită de o boltă ce se continuă cu turnul. Această boltă este un zid tare, prin care ploaia nu poate pătrunde în interior. Biserica este zugrăvită de jos până sus în vârful turnului, unde sunt opt ferestre. De acolo atârnă două sfori care dau mărturie că au existat policandre. Icoanele sfinţilor sunt zugrăvite frumos, cununile lor sunt poleite cu aur curat, care luminează biserica. Unele par a fi zugrăvite chiar acum. 4. Altarul, deşi zugrăvit frumos, are bolta surpată. Pe bolta bisericii, împrejurul turnului, au crescut trei brăzişori şi mai mulţi mesteceni. Împrejurul acestei mânăstiri au fost multe chilii. Înainte de 1889 mânăstirea a fost vizitată de fostul vicar mitropolitan Ilarion Puşcariu, un pasionat cercetător al trecutului Ţării Făgăraşului, care găsea aşezământul ascuns de pădurea de pe câmpul din Lunca Oltului. Biserica mănăstirii, precum se prezintă, este conservată mai întreagă şi numai la intrare şi la altariu este boltitura de sus spartă, iară partea de mijloc, din care se ridică în formă de cupolă turnul bisericii, este mai bine conservată. […] Pridvorul şi tinda sînt de tot mici. Partea din mijloc şi cupola poartă semne învederate despre un stil îngrijit arhitectonic. În altar se vede bine locul de proscomidie, unde sînt numele ctitorilor de pomenit. Înlăuntru şi în afară, (biserica) este zugrăvită frumos de sus până jos. În altar sunt arhanghelii zugrăviţi în mărime naturală în culori vii, desen regulat şi cu aureole în aur strălucitor atât de gros încât se poate rade de pe părete. Biserica întreagă nu este un edificiu mare, dar proporţionat şi de mult gust. Lungimea bisericii este de 18 metri, înălţimea cupolei din fundament şi până sus asemenea; lăţimea e de 6 metri. Ilarion Puşcariu descrie mai departe un canal adânc de circa 30 cm şi lat de circa 20 cm, ziduit în jur împrejur, pe dinlăuntrul zidului, care va fi folosit, probabil, pentru a ascunde odoarele bisericeşti în timpul prădărilor. Exteriorul bisericii, acoperit la anumite locuri cu iarbă şi arbori mici face o impresiune tristă. În jurul bisericii se cunosc încă şi astăzi gropile unde au fost aşezate chiliile călugărilor şi unele morminte. Spre sfârşitul secolului trecut, clădirea ruinată a bisericii a fost descrisă din nou de protonotarul Ioan Turcu, care spunea: sus, la munte, în o prea frumoasă poeană din pădurea domeniului, în locul numit "La mânăstire", se află ruinele unei vechi biserici române, astfel însă că păreţii bisericei de odinioară şi chipurile sînte în fresco de pe acei păreţi şi azi sînt încă în mare parte foarte bine conservate. Coperişul este cu totul dărâmat şi sus, pe ruinele zidurilor, sînt crescuţi arbori şi tufari mari. Pe păreţii interni ai zidurilor, clădiţi foarte solid şi în parte încă bine conservaţi, sînt scrise cu litere cirile (=chirilice), în limba română, multe citate din sînta scriptură. Îndată după prima intrare, se vede scris de-asupra uşei ce urmează numărul anului 1767, ce se vede a fi anul în care s-a finit zugrăvirea acestei bisericuţe, deoarece şi în altar, în partea dinaintea păretelui dela proscomidie, se vede scrisă cu cirile următoarea inscripţiă: «Erei Ionaşcu, Pană Mihaiu, - zugrav»; mai departe este şters numele ..., apoi urmează "văleatul 1766". Citind pomelnicul ctitorilor de la proscomidie, Ioan Turcu arăta mai departe numele ctitorilor (aceiaşi ca în textul lui Şaguna) şi afirma că biserica se va fi construit pe la 1697, de când datează şi biserica lui Brâncoveanu din Făgăraş. În jurul bisericii se afla la data când a fost vizitată de Ioan Turcu o poiană frumoasă, precum şi o casă de locuit pentru servitorii domeniului. Împrejurul bisericuţei se văd şi câteva morminte ale călugărilor de odinioară. Pe pereţii bisericii ruinate, numeroşi vizitatori îşi zgâriaseră numele (după un obicei sălbatic). Ţinând seama că cel mai vechi an însemnat pe perete era 1812, Turcu considera că biserica a fost părăsită înainte de acest an, fiind, cum se zice, atacată şi dărâmată de oameni răi. Pe la începutul secolului XX, ruinele bisericii au fost vizitate de marele istoric Nicolae Iorga, care nota: un turn fără vârf se fărâmă deasupra unei clădiri cu pridvor şi tindă, încinsă de linii zimţuite. Copaci subţirateci cresc pe zidul măcinat şi-i acopăr cu pietate goliciunea părăsită. Casele din jurul bisericii erau cu totul sfurîmate. Unirea Transilvaniei cu Ţara prin voinţa unanimă a poporului român avea să schimbe situaţia mănăstirii, după lungi ani de aşteptare. După dărâmarea mănăstirii, palatul brâncovenesc din Sâmbăta de Sus, aflat la 10 km depărtare de mânăstire, a fost locuit vremelnic de urmaşi ai familiei Brâncoveanu. Aceştia au stăpânit domeniul până la reforma agrară din anul 1922, când Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brâncovenesc împreună cu ruinele şi toată incinta mânăstirească de la Sâmbăta de Sus (o suprafaţă totală de 114 iugăre). În decursul celor 140 de ani de părăsire în ruine de la data distrugerii, se cunosc mai multe încercări de restaurare a mânăstirii. Cinstea de a deveni al doilea ctitor al Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus i-a revenit Mitropolitului Dr. Nicolae Bălan, al cărui ţel era reorganizarea monahismului în Transilvania. Lucrările de refacere a bisericii au început în vara anului 1926, când s-au dezgropat din ruine zidurile vechii biserici, s-au refăcut părţile ce lipseau si s-a ridicat acoperişul. Sfinţirea bisericii şi a noilor clădiri a avut loc la 15 august 1946, când se sărbătorea hramul mănăstirii. În cuvântarea ţinută cu acest prilej, după ce a făcut un scurt istoric al mănăstirii, mitropolitul Nicolae explica de ce întârziase sfinţirea: vroia să clădească o casă mare pentru călugări, tiparniţă şi casă de adăpost pentru preoţii bătrâni. Întrucât împrejurările nu au permis realizarea acestui plan mai vast, mitropolitul Nicolae a săvârşit sfinţirea, mulţumindu-se cu ce se realizase până atunci. Mitropolitul Nicolae Bălan a păstrat în interiorul bisericii pictura veche. Arhitectura bisericii mânăstirii se încadrează întru totul în stilul brâncovenesc, stil apărut la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea în Ţara Românească. Pe peretele vestic al pronaosului se află tabloul votiv al ctitorilor Brâncoveni. Pronaosul bisericii a servit şi de necropolă pentru cel de-al doilea ctitor al mănăstirii, mitropolitul Nicolae Bălan. Mai jos de biserică, la circa 50 m, a reconstruit şi vechea clopotniţă a mânăstirii în forma iniţială, unde până în anul 1997 (când au fost mutate în turla noii incinte) au fost adăpostite cele cinci clopote foarte bine armonizate, a căror greutate depăşeşte 2000Kg. În anii 1962-1963 s-au făcut lucrări de renovare şi consolidare a mânăstirii. Au fost înlocuite în întregime acoperişurile de şindrilă la biserică, clopotniţă, fântână şi altarul din pădure. În anii 1976-1977 s-a împrejmuit terenul aflat în proprietatea mânăstirii, aşezându-se o nouă poartă sculptată în lemn de stejar şi s-a încheiat lucrarea de restaurare a paraclisului brâncovenesc, executat în lemn de stejar sculptat în motive brâncoveneşti, iar în interior decorat cu picturi neobizantine. Fântâna Izvorul Tămăduirii, atestată documentar din sec. al XVI-lea, cea mai veche piesă din incinta mânăstirii, în jurul căreia, de-a lungul timpului, s-au petrecut şi ţesut multe întâmplări miraculoase şi legende, a fost restaurată mai întâi de Mitropolitul Nicolae Bălan, iar mai recent s-a construit în jurul ei un baldachin sculptat în lemn de stejar. Tot ca o lucrare de înnoire a Mânăstirii Brâncoveanu se înscrie şi renovarea şi extinderea altarului din pădure, unde se săvârşesc slujbele religioase în aer liber. Pentru a reda mai fidel atmosfera epocii reproducem aici scrisoarea unei personalităţi care a vizitat mânăstirea în calitate de pelerin, scrisoare pe care am descoperit-o în arhiva personală a Mitropolitului Nicolae Bălan din Sibiu: Sâmbăta de Sus 1953.VIII.27 Astăzi, miercuri 26.VIII. am ajuns la Mânăstirea Sâmbăta de Sus. De la Sibiu am călătorit în tovărăşia I.P.S. Mitropolit într-un Packard elegant care ne-a adus într-o oră şi jumătate. Pe drum, am discutat lucruri interesante. I.P. S.S. e un povestitor minunat; are şi ce să povestească. Viaţa Sa s-a împletit cu cei 30 de ani de viaţă politică a Ţării şi a Bisericii, a fost colaborator loial al lui Ionel Brătianu şi prieten apropiat al lui Al. Constantinescu. Lângă dânsul timpul s-a scurs pe nesimţite. Ajuns în vatra Mănăstirii, ochiul nu ştie unde să se oprească; e atât de măreţ, de grandios tabloul ce se deschide ochilor. Dacă n-aş avea atâtea de făcut acasă, nu m-aş mai clinti de aici, luni şi ani. La intrare, întâlneşti o pădure tânără de brad, şi fag, şi în mijlocul ei o Bisericuţă mică, ca o bijuterie bizantină, împodobită cu decoraţiuni ce amintesc de ctitoriile domneşti din veacul XVII-lea şi cu o clopotniţă sprijinită pe ziduri frumos încheiate. E Mănăstirea,— vechea ctitorie a lui Brâncoveanu — . Când se termină pădurea, se deschide o grădină de pomi fructiferi, cu alei bine trasate înzestrate cu bănci artistic făcute. Un pârâiaş zgomotos face hotarul ei cu curtea. Aici, într-o parte se ridică o clădire prevăzută cu cerdacuri unde e locuinţa I.P.S.S. şi gospodăria Sa personală. Aici se pregăteşte şi hrana pentru cei 20 de călugări ce servesc Mânăstirea. În cealaltă parte e o altă clădire mult mai mare, unde e locuinţa personalului monahal. Ca nicăieri însă, acest personal e format din oameni luminaţi, care au învăţat seminarul şi Teologia şi care sunt selecţionaţi de I.P.S. În partea din fund a curţii, ochiul se pierde în contemplarea munţilor, care aruncă în cascadă, un părău cu ape limpezi, care alimentează două lacuri mari, care ispitesc pe vizitatori şi-i îmbie să facă baie, în zilele călduroase. Aici se adună vizitatori cari fugind de zgomotul oraşului, caută linişte şi odihnă şi o găsesc din plin. M-am aşezat pe o bancă făcută din pietre mari şi aşezate cu măiestrie. Am savurat un amurg de seară, briza liniştitoare, ce coborî pe valea apei ce vine de la poalele Negoiului. Aici sufletul se pierde în meditaţii, care te apropii tot mai mult de Dumnezeu, căci sunt atâtea argumente ce vorbesc sufletului despre măreţia naturii, şi care nu-şi găsesc explicarea decât în înţelepciunea şi bunătatea Lui. Numai El a putut inspira pe Brâncoveanu să-şi aşeze aici un cuib de odihnă şi tot numai El, a îndrumat pe I.P.S.S. Nicolae să dea viaţă unui trecut atât de îndepărtat şi să creeze la poalele munţilor, o viaţă atât de frumoasă. Camera în care am fost aşezat, e mobilată cu gust şi are tot ce e necesar pentru cel ce vrea să citească şi să scrie. Nu lipseşte nici o bibliotecă bogată cu tot felul de cărţi interesante. Aici am găsit la fratele Serafim, licenţiat în teologie, „Die Beziehungen der Fruhchristlicher”, tipărită la München. Obosit am dormit ca un copil, după ce mi s-a servit o masă regală, cu păstrăvi, cu vin, bere şi cafea. Mi-au defilat şi în vis toate frumuseţile, ce mi-au desfătat privirea şi nu voi uita niciodată impresiile puternice ce s-au întipărit aşa de adânc în suflet. Joi m-am sculat târziu. (…) Am început să cercetez cu amănunţime apoi, Biserica, curtea, grădina, gospodăria, viaţa călugărilor… şi la urmă mi-am dat seama că pe tot întinsul Ţării nu se găseşte o instituţie monahală, unde să fie atâta ordine şi înţelegere. Aici serviciul bisericesc e limitat la două ore dimineaţa; între 6-8 şi seara între 6-8. Noaptea e lăsată, ca toată lumea să se culce. Restul timpului e consacrat unei munci organizate până în cele mai mici detalii. Aici, se îmbină perfect maxima: „ora et labora” - roagă-te şi munceşte. Datorită acestei concepţii, ordinea şi frumuseţea răsare în fiecare colţ: aici găseşti grădini de pomi selecţionaţi, grădini de flori, alee, stupi de albine în căsuţe lucrate cu gust şi artă, bănci clădite din lemn şi din piatră aşezate cu măiestrie; canaluri de apă, ce curg pe un pat pietruit şi cu cascade studiate; şiruri nesfârşite de stânjinei, ce străjuiesc malurile apei. Acestea toate îşi găsesc completare într-o instalaţie proprie de lumină electrică construită de călugări şi alimentată de apă, unde fratele Pantelimon, lucrează cu schimbul şi dă lumină la toate camerele, la toate aleile Bisericii şi curţii ei. E o minune a ordinei! Dacă numai atât, ar face un om în viaţa lui, ar fi destul ca să fie vrednic de recunoştinţa Ţării şi a Bisericii. I.P.S.S. Mitropolit Nicolae, a realizat aici o instituţie model. În ea, se oglindeşte propriul său suflet de om înţelept şi chivernisit în toate acţiunile sale. (…) Datorită călugărilor cărturari, în această mănăstire se întreţine o atmosferă de înaltă spiritualitate. Sunt desigur şi călugări fără carte, pentru muncile grele ale gospodăriei, dar spiritul de înfrăţire al tuturor, alimentat de cei luminaţi, îi face pe toţi să simtă munca mult mai uşoară şi să lucreze cu drag. Spre marea mea surprindere, am găsit aici un călugăr orb din naştere, care şi-a terminat teologia şi-şi pregăteşte teza de licenţă; se numeşte Teofil fost Părăianu. L-am vizitat în camera sa, care e vizavi de a mea. E tânăr şi chipeş. Ochii nu-i sunt stinşi însă nu vede cu ei. Avea în faţa sa vreo 400 de file scrise cu înţepături de ac. Mi-a citit din lucrarea sa şi am rămas înmărmurit de pregătirea lui superioară. Simţul pipăitului şi al auzului completează şi suplinesc în mod fericit pe al văzului. Îmi spunea că a venit de la Timişoara până acasă fără călăuză. Tot aici am cunoscut pe Arhimandritul Dinu de la Iaşi, personal şi care secondează şi execută dispoziţiile I.P.S.S. Ca tovarăş de plimbare am pe tânărul student Aurel Creţu, care e în anul III la Teologia din Sibiu şi pe părintele Serafim care e licenţiat şi care a tratat o problemă foarte interesantă ca teză de licenţă: „Morala stoică şi morala creştină”. N-aş putea încheia aceste rânduri, fără să nu amintesc de crucea de iederă, ce-ţi izbeşte ochiul, la intrarea în curtea locuinţelor mănăstireşti şi care se întinde pe peretele dinspre răsărit, păstrând formele tradiţionale ale simbolului creştin. Când lumina electrică se aprinde seara, Crucea aşezată pe fondul alb al zidului iese în relief ca o sculptură vie şi-ţi arată caracterul creştin al instituţiei. Sunt fericit că am cunoscut această Mănăstire şi că am putut rămâne aici câtva timp, ca să-mi dau seama de tot ce s-a muncit şi s-a realizat aici. Sunt fericit că tot ceea ce am ştiut despre I.P.S.S. Mitropolit din cele scrise şi auzite, l-am putut completa cu cele văzute aici şi unde de 30 de ani a lucrat cu o tenacitate vrednică de admiraţie, pentru ca să dea Ţării şi Bisericii o instituţie model. (…) Îi doresc sănătate şi viaţă îndelungată pentru binele Ţării şi Bisericii şi pentru ca să-l mai pot vedea şi să mă mai pot împărtăşi din sufletul său atât de înţelegător şi de bun! Mânăstirea s-a dezvoltat în continuare, călugării de aici ducându-şi viaţa în retragere şi smerenie. La monahii existenţi s-au adăugat mereu alţii noi, dar totuşi, mânăstirea funcţiona la posibilităţi reduse. Rămăsese lipsită de incintă. Activitatea culturală deşi prezentă, se desfăşura în condiţii restrânse. Mânăstirea nu era şi nu putea fi ceea ce o gândise fondatorul ei să fie, deoarece era într-un fel lipsită de trupul ei. La aceasta s-a mai adăugat şi venirea la putere a regimului comunist, care a împiedicat mult buna funcţionare a întregului monahism românesc ca şi a întregii vieţi bisericeşti. În 1959, în urma decretului 410, o mare parte din călugări au fost siliţi să părăsească mânăstirile, acest lucru fiind valabil şi în cazul ctitoriei brâncoveneşti de la Sâmbăta de Sus, aşa încât mânăstirea aştepta din nou timpuri mai bune, în care să poată înflori, în care să poată deveni, ceea ce fusese destinată de întemeietorul ei, Constantin Brâncoveanu, un centru religios şi cultural. Cinstea de a deveni cel de-al treilea ctitor al Mânăstirii Brâncoveanu a revenit Î.P.S. Sale Dr. Antonie Plămădeală, ales în anul 1982 Arhiepiscop al Sibiului, Mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului. Î.P.S. Sa a rezidit din temelie incinta mânăstirii, lucrare pe care a început-o în anul 1985. Iniţiativa este cu atât mai îndrăzneaţă cu cât se ştie că aprobare pentru ridicarea unei mănăstiri era imposibil de obţinut la acea vreme, când comuniştii se aflau la putere. Sub pretextul că se va construi o sală unde vor fi expuse obiecte de patrimoniu, Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeală a reuşit să zidească o biserică nouă, pe lângă cea mică voievodală. Altarul era mascat cu un perete de cărămidă. După revoluţia din 1989, peretele a fost înlăturat şi a apărut altarul care a fost separat de naos printr-o frumoasă catapeteasmă din lemn de stejar sculptat împodobită cu icoane pictate pe sticlă. Sub îndrumarea directă a Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeală s-au făcut reparaţii capitale şi s-a restaurat pictura de la vechea biserică brâncovenească. Incinta mânăstirii, are formă de patrulater şi este compusă din două corpuri masive de clădiri dispuse pe latura de nord şi de sud, cu două nivele. Trei foişoare sculptate în piatră împodobesc incinta atât în interior cât şi în exterior. Corpul de clădiri aşezat pe latura de sud cuprinde între altele, la parter, o trapeză încăpătoare, bucătărie şi chilii, la etaj, casa brâncovenească, o bibliotecă, un arhondaric, iar la mansardă muzeul, unde sunt expuse cărţi vechi, manuscrise, scrisori, icoane vechi pe sticlă şi pe lemn şi obiecte de patrimoniu colecţionate de Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeală. Toate aceste spaţii mărturisesc intenţia de a face din Mânăstirea Brâncoveanu un centru de spiritualitate ortodoxă şi de cultură românească. Ajungând în 1982 Mitropolit al Ardealului, am avut convingerea că Dumnezeu m-a adus aici şi pentru a reface această mânăstire; sau, poate, mai ales pentru aceasta. Gândul de a ridica o mânăstire, în acei ani de întunecime comunistă, la început m-a speriat. Am îndrăznit totuşi având conştiinţa şi convingerea că nu fac altceva decât să împlinesc o poruncă de sus. Am lucrat conspirativ, pretextând construirea unui centru de patrimoniu cultural, naţional. De aceea am lucrat mereu cu frică şi în cea mai mare viteză, depunând uneori eforturi supraomeneşti, deoarece trebuia să terminăm înainte de a se afla ce se construieşte cu adevărat. Revoluţia din ’89 ne-a prins cu clădirile sub acoperiş. În 1993 lucrările la noua incintă brâncovenească erau în mare parte finalizate, astfel că la 15 august 1993 am organizat sfinţirea noului paraclis cât şi a întregului complex mânăstiresc nou ridicat. Am avut marea cinste ca la slujba de sfinţire a mânăstirii să-l avem în mijlocul nostru pe însuşi Patriarhul Ecumenic Bartolomeos I, care a răspuns cu bucurie invitaţiei noastre. Acum, de câte ori privesc mânăstirea, parcă nu-mi vine să cred că a fost gândul meu să o fac. Sunt tot mai încredinţat că a fost o inspiraţie de sus, a fost hotărârea lui Dumnezeu şi voia Sfântului Constantin Brâncoveanu de a se rezidi această mânăstire. Eu sunt foarte satisfăcut că Dumnezeu m-a ales pe mine – poate de aceea m-a şi adus în Transilvania – şi, este părerea mea bineînţeles, dar mă bucur când este şi părerea altora, că zidirea este foarte frumoasă. (I.P.S. Dr. Antonie Plămădeală) Bineînţeles că un mare efort a avut de făcut atunci însăşi mânăstirea. Părintele Stareţ din acea vreme, Arhimandritul Veniamin Tohăneanu, alături de economul de atunci al mânăstirii, Arhimandritul Ilarion Urs, i-au acordat Înalt Prea Sfinţiei Sale întregul lor sprijin, pentru ridicarea noii incinte brâncoveneşti. O contribuţie deosebită au avut şi cei însărcinaţi din partea Mitropoliei Sibiului cu coordonarea şantierului, în special P.C. Vicar Dan Dumitru, care în 1986 era numit „coordonator al întregului şantier” şi P.C. Preot Romulus Bar. Un merit deosebit îl au de asemenea inginerii N. Bidilică şi I. Sinu, care au dirijat munca efectivă în şantier, precum şi toţi cei care au muncit din greu pe şantier sau au sprijinit pe orice cale ridicarea minunatului edificiu. Urmare a unui efort încordat, la revoluţia din 1989 mânăstirea se afla deja sub acoperiş. Ce a urmat după aceea au fost mai mult lucrări de finisaj şi definitivarea tuturor obiectivelor în funcţie de adevărata lor destinaţie. După 208 ani de la dărâmarea ei în anul 1785, Mânăstirea Brâncoveanu a reînviat în ziua de duminică, 15 august 1993, la sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului”, când s-a sfinţit biserica nouă ce poartă hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ca şi întreaga mânăstire. Sfinţirea a fost săvârşită de către Sanctitatea Sa Bartolomeos I, Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, Patriarh Ecumenic, de către Prea Fericitul Părinte Teoctist, Arhiepiscop al Bucureştiului, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al României, de către Î.P.S. Dr. Antonie, Mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului şi de către alţi înalţi ierarhi, preoţi şi diaconi. Tot cu prilejul sfinţirii mânăstirii, fostul stareţ al ei, Arhimandritul Veniamin Tohăneanu, deja înaintat în vârstă, la cererea sa şi avându-se în vedere şi starea sănătăţii sale, a fost eliberat din ascultarea de stareţ al mânăstirii şi numit de Înalt Prea Sfinţia Sa stareţ onorific pe viaţă, ca o recunoaştere a tuturor meritelor sale. Lucrări de înnoire, dezvoltare şi extindere s-au efectuat şi după sfinţirea mânăstirii. A fost pictată noua biserică închinată Sfinţilor Martiri Brâncoveni – lucrare executată de Domnul Mircea Chelsoi din Ploieşti – precum şi trapeza şi partea inferioară a turnului clopotniţă, unde se află intrarea principală în mănăstire. Pictura acestor din urmă piese este opera Domnului Nicolae Ţolea din Sighişoara. Iconostasul sculptat în lemn de stejar, ce împodobeşte biserica Sfinţilor martiri brâncoveni, poarta de intrare în mânăstire, ce se află la aproximativ 100m de incintă, precum şi o mare parte a mobilierului mânăstirii au fost sponsorizate şi executate de Domnul Daniel Sabău de la Firma ABROM din Alba Iulia. De asemenea s-a realizat o instalaţie de încălzire centrală, care asigură încălzirea pentru întregul complex nou ridicat, iar cu ajutorul dat de Consiliul Judeţean Braşov, s-a finalizat şi lucrarea de aducţiune a gazului metan. Un mare renume a adus mânăstirii atelierul de pictură pe sticlă. Se cuvine să arătăm că şcoala de zugravi întemeiată de Constantin Brâncoveanu la Sâmbăta a împământenit aici stilul brâncovenesc, mai întâi în picturi murale la bisericile din această parte a ţării, apoi în pictura pe lemn şi arhitectură. Atelierul de pictură pe sticlă, unul dintre cele mai importante centre de pictură pe sticlă din ţară, este condus de Părintele Arhidiacon Calinic Morar. Aici se lucrează într-o manieră nouă atât picturi tradiţionale pe sticlă cât şi creaţii noi. Cele mai importante realizări, din punct de vedere cultural-istoric sunt însă amenajarea bibliotecii mânăstirii – „Biblioteca Mitropolit Antonie” – precum şi a muzeului acesteia. În 2003, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Sâmbăta a fost inaugurată o nouă construcţie: Centrul Ecumenic - Academia de la Sâmbăta de Sus. Clădirea a fost ridicată la iniţiativa Înalt Prea Sfinţitului Antonie şi este menită să găzduiască seminarii şi conferinţe teologice, cu caracter naţional şi internaţional. În noua construcţie pot fi cazate 160 de persoane şi tot atâtea au loc în sala ultramodernă de conferinţe. Slujba de inaugurare a fost oficiată de P.F. Părinte Patriarh Teoctist, alături de care s-au aflat ÎPS Antonie, mitropolitul Ardealului şi alţi patru episcopi. În prezent obştea mânăstirii numără în jur de 40 vieţuitori, fiind condusă de părintele stareţ Arhimandrit Ilarion Urs. Bucuria de a vedea astăzi finalizată mânăstirea de la Sâmbăta de Sus este de necuprins în cuvinte. Ea este tot atât de mare pe cât de mare a fost şi efortul depus în condiţiile vremii respective pentru a o ridica, pentru a o face să devină ceea ce este. Mânăstirea, în stadiul actual, este împlinirea dorinţei Domnitorului Constantin Brâncoveanu de a ridica pe aceste meleaguri transilvănene un centru de întărire a credinţei ortodoxe şi a culturii româneşti. Deşi a avut de suferit fiind martirizată Mânăstirea Brâncoveanu, mai întâi prin strădaniile Mitropolitului Nicolae Bălan, care a restaurat şi a reînsufleţit mânăstirea brâncovenească, iar mai apoi graţie mitropolitului Ardealului, Înalt Prea Sfinţitul Dr. Antonie Plămădeală, care a (re)construit noua incintă în stil brâncovenesc, dându-i astfel o strălucire pe care n-a avut-o niciodată, este astăzi un adevărat monument al credinţei ortodoxe şi al culturii româneşti. (postare de: constantinalecse calecse constantin alecse )