Mănăstirea Cozia (Romania)

Mănăstirea Cozia, este o ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Este situată lângă Olt. Paul de Alep în jurnalul călătoriei sale în Ţara Românească între 21 august 1656 - 13 octombrie 1658 spunea despre Cozia: Colaboraţi la Wikicitat „În limba lor înţelesul numelui acestei mănăstiri, Cozia este „fortăreaţă de pământ din pricina nenumăraţilor munţi din această ţară”.” A fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă. Este inaugurată la 18 mai 1388, prin hrisovul voevodului Mircea cel Batrân care spunea: Colaboraţi la Wikicitat „...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.” Hrisovul este totodată şi actul de atestare a localităţii Călimăneşti, judeţul Vâlcea, pe teritoriul căreia se află. Pictura interioară este făcută între anii 1390 - 1391. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea şi înfrumuseţarea mănăstirii prin întărirea drepturilor de proprietate asupra mai multor sate şi moşii. De asemeni îi va da dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari. Mănăstirea avea robi ţigani care erau folosiţi atât la exploatarea sării, cât şi la spălarea nisipurilor aurifere de pe Olt şi Valea lui Stan de pe Lotru. La 28 martie 1415 printr-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân mănăstirii Cozia i se dăruieşte vama de la Genune. Lăcaşul a primit în continuare noi donaţii din partea diferiţilor domnitori care au urmat. Astfel, până la 1500 sunt date 16 asemenea hrisoave prin care domnitorii întăresc posesiunile sale. De-a lungul timpului, mănăstirea va fi reparată şi renovată de multe ori de domnitori ca Neagoe Basarab, Radu Paisie, Constantin Brâncoveanu. Ultima renovare şi consolidare s-a făcut între 1 iulie 1958-1 ianuarie 1959 de către guvernul României la intervenţia patriarhului de atunci, Justinian Marina. De remarcat că în timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna care-i poartă numele, iarÎntre anii 1512 - 1521 s-a refăcut pictura. Constantin Brâncoveanu a construit la 1706 - 1707 pridvorul, în cunoscutul stil numit după numele său „brâncovenesc”. Istoria mănăstirii este strâns legată de istoria ţării. În timpul ocupaţiei austriece a Olteniei, mănăstirea a fost o fortăreaţă redutabilă în calea cotropitorilor. Aici a slujit preotul Radu Şapcă, participant de seamă la revoluţia burgheză de la 1848 din Ţara Românească, numit curator civil prin decretul nr. 519 din 4 mai 1864 a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Este de remarcat cuvântarea sa din 24 ianuarie 1866 cu prilejul aniversării Unirii: Colaboraţi la Wikicitat „Ştiţi că acest templu este zidit de prinţul Mircea cel Bătrân pe la anul 1384. Acest prinţ viteaz, asemenea şi ceilalţi Vlad al V-lea, Mihai Bravul al Valahiei, cum şi Ştefan cel Mare al Moldovei s-au luptat vitejeşte pentru apărarea acestor ţări, de a scăpa pe străbunii noştri de năvălirile ce veneau din alte părţi.” Mănăstirea a cunoscut şi momente neplăcute. Astfel, între 1879 - 1893 autorităţile o transformă în puşcărie, lucru ce-l face pe Mihai Eminescu să scrie un articol virulent în ziarul Timpul din 12 septembrie 1882: Colaboraţi la Wikicitat „Cozia, unde e îmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Ţării Româneşti, acela sub care ţara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e îmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime, cu ţara - ce-a devenit aceasta? Puşcărie!” Ulterior va fi şi spital, în orice caz mult mai apropiată de preocupările monahilor de aici. Un alt moment greu pentru sfântul lăcaş a fost perioada primului război mondial, când a devenit grajd de cai, lucru specificat într-un raport din 16 iunie 1916: „...piatra comemorativă cu inscripţia de la marele voevod Mircea cel Bătrân, fondatorul acestui monument istoric, am găsit-o deteriorată cu desăvârşire, în biserici băgându-se cai...” Mănăstirea Cozia a constituit dealungul timpului şi un puternic focar de cultură românească. Prin hrisoavele domneşti din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436, 17 aprilie 1448, se atestează că aici funcţiona o „şcoală mănăstirească” încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, stareţul mănăstirii. Logofătul Filos, logofăt al marelui voevod Mircea cel Bătrân, compune versuri şi imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român. Mardarie Cozianul alcătuieşte la 1696 Lexiconul slavo-român necesar şcolii. Despre funcţionarea şcolii pomeneşte la 12 mai 1772 şi Arhimandritul Ghenadie, care a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învăţat şi carte”. Nu departe de Cozia, la Jiblea, (azi cartier al oraşului Călimăneşti) exista în secolul al XVIII-lea o şcoală sătească, condusă de Barbu, elev al şcolii mănăstireşti. ( postare de constantin alecse calecse constantinalecse )